Ce alocație de stat au primit copii clujenilor

În iulie, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a plătit alocaţii de stat pentru copii în sumă de 995,06 milioane de lei, media la nivel național fiind de 282,36 lei pe beneficiar.

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani – 288,06 lei, Caraş-Severin – 286,75 lei şi Timiş – 286,19 lei. Suma medie achitată în Cluj a depășit cu puțin media națională, ridicânddu-se la 284,77 lei.
De acest ajutor au beneficiat 3.524.030 de copii, cei mai mulţi în Bucureşti (356.266) şi în judeţele Iaşi (187.492), Suceava (132.041) şi Constanţa (124.176). În județul Cluj au primit alocație 117.456 copii.
Reamintim că alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut