CCR a fost sesizată cu privire la modificarea Codului penal

Parlamentarii din Forța Dreptei și din USR au sesizat Curtea Constituțională față de modificarea Codului penal inițiată de Nicolae Ciucă și Lucian Bode pentru infracțiunile referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit sesizării de neconstituționalitate reglementarea propusă nu a ținut cont de întregul ansamblu normativ al Codului penal, astfel încât norma adoptată să aibă o integrare firească și coerentă în raport cu alte infracțiuni mai grave.

„Înăsprirea unor reglementări nu a ținut cont de faptul că s-ar putea ajunge la situația în care, într-un anumit context, infracțiunea de ucidere din culpă, faptă care are ca efect suprimarea vieții unei persoane, să fie sancționată cu o pedeapsă mai mică decât cea referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, ținând cont de circumstanțele agravante pe care le introduce propunerea legislativă. Acest lucru este o încălcare evidentă a principiului proporționalității sancțiunilor și pedepselor consacrat de Constituție și o contradicție în politica penală a statului român. Totodată, redactarea propusă dovedește carențe din punct de vedere al clarității și preciziei normei penale de incriminare, fapt care permite o interpretare echivocă și aplicarea sa în mod discreționar și abuziv. Acest lucru contravine bogatei jurisprudențe a Curții Constituționale referitoare la accesibilitatea și previzibilitatea legii, atribute fundamentale pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice și pentru garanțiile constituționale împotriva arbitrariului”, arată reprezentanții celor două formațiuni politice.

În expunerea de motive a proiectului votat se mai arată că nu este cuprinsă nicio justificare/fundamentare bazată pe studii sau statistici a formulei legislative propuse din perspectiva necesității măririi pedepselor, lucru care contravine normelor minimale de tehnică legislativă obligatoriu a fi respectate în activitatea de elaborare și adoptare a actelor normative.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut