Câți bani se pot primi în programul Casa Verde Fotovoltaice

Persoanele fizice interesate să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program, începând cu data de 22 decembrie.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunțat că bugetul alocat pentru acest program de ridică la valoarea de 263,7 milioane de lei, iar în plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va perrmite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.
„Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca, în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului.”, a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, citat de Agerpres.
Finanţarea se acordă în pondere de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt cele cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ), cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Implementarea proiectului se va realiza în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare.
AFM a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de producere de energie electrică.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut