Câte milioane de euro are de plătit România, în ianuarie

La începutul acestui an, rezervele valutare existente la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 46.636 milioane euro, față de 45.594 milioane euro la data de 30 noiembrie 2022, respectiv față de 40.475 milioane euro la data de 31 decembrie 2021.

În cursul lunii decembrie a anului trecut au avut loc intrări de 2.630 milioane euro și ieşiri de 1.588 milioane euro. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone, în condițiile evoluției prețurilor internaționale valoarea acesteia fiind de 5.669 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au fost de 52.305 milioane euro, faţă de 51.228 milioane euro la 30 noiembrie 2022, respectiv față de 45.831 milioane euro la 31 decembrie 2021.

Plăţile scadente în luna ianuarie 2023, în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 147 milioane euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut