Cât s-a investit în economia românească

Investiţiile nete realizate în economia României au însumat, în cursul anului trecut, aproape 151 miliarde de lei, în creştere cu 8,5%, comparativ cu anul 2021.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în 2022, au fost consemnate majorări la toate elementele de structură: lucrări de construcţii noi – cu 8,2%, utilaje (inclusiv mijloace de transport) şi la alte cheltuieli – cu un plus de 7,8%, fiecare. În ultimul trimestru din 2022, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 54,166 miliarde de lei, în creştere cu 17,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Pe acest fond, creşteri au fost înregistrate la alte cheltuieli (cu 29,5%), lucrări de construcţii noi (cu 15,9%) şi utilaje (inclusiv mijloace de transport) – plus 14,6%.

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut