„Cât mai e dispus Iohannis să pună viitorul nostru în brațele PSD?”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după ce secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a anunţat că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, odată cu rotativa la guvernare, că nu îşi doreşte să fie „prim-ministrul unui guvern tras în căciulă”, ci își dorește un guvern eficient, cu oameni care ştiu să conducă ministere”.

Declarația sa nu a trecut neobservată în spațiul public și a stârnit reacții acide în rândul opoziției de la Cluj.

„Tot ce comunică partidele din coaliția de guvernare în această perioadă e o falsă temă.

Scumpiri, facturi, lipsa locurilor de muncă bine plătite, taxe din ce în ce mai multe și mai mari – astea sunt subiectele care ne dor și despre astea avem nevoie să discute liderii noștri politici.

În schimb, ei se gândesc doar la fotolii și la împărțirea puterii între ei. Nu ne interesează ce își dorește domnul Ciolacu de la Marele Fotoliu pe care acum și-l trec de la unii la alții.

Ne pierd timpul cu incompetența lor și ne iau de proști.

Dar românii nu sunt proști – oricât s-ar strădui coaliția aflată azi la putere – și le vor cere socoteală”, a subliniat deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu.

PSD deja controlează guvernul, politicile publice, însă fără a-și asuma și criticile, pe care le atrage în mod natural premierul, persoana aflată sub lumina reflectoarelor. De ce ar accepta rotativa și să riște scăderea în sondaje pe fondul îndreptării nemulțumirii oamenilor către un premier de la PSD? Este evident o tactică de negociere cu partenerul de guvernare. Poate întrebarea mai pertinentă e cât mai e dispus Klaus Iohannis să pună viitorul nostru în brațele PSD?”, a afirmat, la rândul său, deputatul USR de Cluj, Oana Murariu.

„Pentru domnul Ciolacu este foarte dificil sa fie prim-ministru pentru că are probleme de CV mult mai mari decât domnul Bode sau domnul Ciuca. Probabil își pregătește de pe acum scuzele… Scuzele că nu va fi el prim-ministru în caz că explodează scandalul legat de CVul lui”, a precizat, la rândul său, USR de Cluj, Cristian Bordei.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut