Câştigătorul contractului pentru construcţia drumului de legătură dintre A3 şi DN1, desemnat

Câştigătorul contractului pentru construcţia drumului de legătură dintre Autostrada Transilvania (A3) şi DN1 (localitatea Tureni, judeţul Cluj) este Asocierea Dimex-2000 Company (leader) – Obras Publicas y Regadios – OPR Asfalt – Autotehnorom – Con-A Operations, a anunţat marţi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe Facebook.

Potrivit acestuia, asocierea va avea la dispoziţie 562,61 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările.

Drumul expres cu o lungime de circa 5 km va avea o lăţime a benzii de circulaţie de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri şi spaţiu median de 3 metri lăţime prevăzut cu separatoare de sens.

Pe această şosea vor fi construite şapte poduri şi viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu şase deschideri şi o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 de metri.

„Procedura pentru semnarea contractului finanţat din fonduri europene nerambursabile va putea fi demarată peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii”, a precizat Pistol.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut