Casa Municipală de Cultură a rămas fără sediu

Angajaţii Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca au fost, ieri, în imposibilitatea de a intra în instituţie după ce reprezentanţii Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor (APM), care a dobîndit în justiţie imobilul din Piaţa Unirii, nr. 24, a schimbat peste noapte yala. Angajaţii au spus că în cursul dimineţii, cînd au ajus la serviciu, au dat peste un agent de pază, care le-a spus să se adreseze lui Augustin Feneşan, preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.

În imobilul din Piaţa Unirii, nr 24, şi-au desfăşurat activitatea o perioadă îndelungată de timp Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca şi Filiala Cluj a Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) ‘’România Film’’. Cele două instituţii au fost somate de cîteva luni să părăsească imobilul, deoarece APM Cluj a obţinut în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestei clădiri. Cererea de revendicare a imobilului a fost făcută de Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj imediat după apariţia Legii 10 din 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. APM Cluj şi-a justificat demersul declarîndu-se continuatoarea Uniunii Industriaşilor Cluj, organizaţie care a funcţionat în perioda interbelică şi care ar fi deţinut respectivul imobil. În prima fază, cererea de restituire a fost însă respinsă pentru că APM nu a putut dovedi juridic calitatea de continuator al Uniunii Industriaşilor Cluj. Asociaţia patronală clujeană nu a renunţat însă şi a deschis în instanţă o acţiune pentru modificarea statutului asociaţiei, întocmit la înfiinţare în 1990, astfel încît din noul act să reiasă că sînt continuatorii Uniunii Industrişilor Cluj. Demersul a fost admis de instanţă, iar pe baza acestui document au fost reluate procesele de revendicare a imobilului din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Anul trecut, justiţia s-a pronunţat în acest caz, dînd cîştig de cauză Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor din Cluj. Astfel, prin sentinţa pronunţată, municipalitatea clujeană, care deţinea o parte din imobil, a fost obligată să predea spaţiul în care funcţiona cinematograful ‘’Timpuri noi’’, precum şi spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului Local Cluj-Napoca. Prin aceeaşi sentinţă, RADEF a fost obligată să restituie către APM Cluj o altă parte importantă din imobil, cuprinzînd pivniţa, depozitul pentru filme, o sală de vizionare filme şi birouri.

Reprezentanţii municipalităţii clujene, în subordinea căreia se află Casa Municipală de Cultură, susţin că APM Cluj nu a procedat corect şi că, potrivit legii, chiriaşii au dreptul să rămînă în spaţiul retrocedat pentru 5 ani, plătind o chirie stabilită de lege.

Damian Brudaşcu, directorul Casei Municipale de Cultură, a declarat pentru Făclia că demersul făcut de Augustin Feneşan este fără precedent şi reprezintă un adevărat atentat faţă de instituţia de cultură din Cluj-Napoca. „Noi nu am avut cunoştinţă de nicio sentinţă judecătorească privind evacuarea. Nu am primit nimic oficial, dar peste noapte ne-am trezit că nu mai putem intra în sediul nostru. Este un abuz fără precedent”, a spus Brudaşcu. El a precizat că demersul celor de la Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor afectează grav activitatea instituţiei. „Noi aveam programate mai multe activităţi şi sîntem implicaţi în Zilele Municipiului Cluj-Napoca, însă ce s-a întîmplat acum compromite total aceste acţiuni.

“Brudaşcu spune că APM au obţinut ilegal clădirea pentru că asociaţia de la care se revendică patronii şi meseriaşii clujeni avea sediu pe IC Brătianu, nr. 13 şi nu în Piaţa Unirii. „ Documentele pe care le-am descoperit, şi le vom arăta tuturor, arată că APM este moştenitorul Reuniunii Sodalilor Români, care s-a transformat după 1918 în Uniunea Industriaşilor Români. Această organizaţie a avut sediul pe I. C. Brătianu, nr 13, însă profitînd de lipsa de cunoştinţe istorice a judecătorilor şi a celor de la primărie, reprezentanţii APM au reuşit să pună mîna pe clădirea din Piaţa Unirii”, a spus Brudaşcu. El a mai spus că instituţia pe care o conduce se va muta din Piaţa Unirii doar dacă i se va pune la dipoziţie sediul deţinut în prezent cu chirie de la primărie de către APM şi care se află pe strada Avram Iancu.

Agustin Feneşan, preşedintele APM Cluj, susţine că totul a fost legal şi că, odată cu intrarea în posesia clădirii, vor fi demarate lucrări de reabilitare şi modernizare a întregului imobil. El a arătat că în prima fază se va trece la faţadizarea şi restaurarea clădirii, lucrare care se va ridica la 400 de mii de euro. El a menţionat că APM va transforma imobilul într-o adevărată ‘’casă’’ a patronilor şi meseriaşilor clujeni, unde se vor organiza diverse activităţi dedicate acestor categorii sociale.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.