Casă de vacanță distrusă de incendiu la Dealu Negru. Pompierii au luptat patru ore cu flăcările

Pompierii clujeni s-au luptat duminică mai bine de patru ore cu flăcările izbucnite la o casă de vacanță în localitatea Dealu Negru, comuna Călățele.

În urma apelului făcut duminică dimineața, la fața locului s-au deplasat cu trei autospeciale de pompierii din Detașamentul Huedin și de la punctul de lucru Florești. Preventiv s-a mai deplasat la fața locului și un echipaj SMURD. Intervenția a fost sprijinită și de o autospecială a SVSU Călățele.
În momentul sosirii la fața locului, casa era cuprinsă în totalitate de flăcări, iar ocupanții erau ieșiți din aceasta.


„S-au desfășurat operațiuni pentru intervenție mai bine de patru ore, casa fiind construită pe structură din lemn. Au fost evacuate în afara acestuia, de către proprietari și pompieri, două butelii de alime
ntare cu gaze. A fost evitată propagarea focului mai departe de limitele în care a fost găsit, însă imobilul, cu o suprafață de cca 100mp, a fost distrus în totalitate”, au anunțat reprezentanții ISU Cluj, care au precizat că nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment. Din primele cercetări a reieșit că focul a fost provocat de o defecțiune la instalația electrică a imobilului.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut