Cărţile colegilor. Cornelia Moldovan, POEZII, Ed. Napoca Star, 2012

Cornelia MOLDOVAN este născută pe meleaguri someşene, într-o familie cu mulţi copii, ai căror părinţi, Vasile şi Maria au fost mari iubitori de cultură şi tot atît de mari admiratori ai frumuseţilor naturii.

Absolventă a Facultăţii de filologie, a îmbrăţişat cariera de dascăl, fiind conştientă  de menirea sa, de a lumina minţi şi a modela suflete. Aşa cum mărturiseşte în carte: ‘’Marile  bucurii, precum şi «marile speranţe» au fost copiii, şcolarii cu care timp de mulţi ani m-am bucurat de primii fulgi de nea, am trăit voluptatea miriadelor de petale primăvara şi am admirat irizarea luminii, vara şi toamna’’. Din dragostea pentru şcolari, mici şi mari prieteni de odinioară, s-au născut versurile  ei pentru copii, adunate într-o carte  sugestiv intitulată ‘’Mă-ntorc la voi’’, apărută în 2007. Se pare că poeta şi profesoara de odinioară a fost primită cu drag de către foştii elevi, dovadă fiind şi faptul  că volumul de faţă a fost sponsorizat de domnul Grigore Gorea, unul dintre aceştia…

Poezii ale Corneliei Moldovan au apărut şi în antologia ‘’Scriitori gherleni’’, 2012. ‘’Versurile de faţă – spune autoarea  –  le închin celor ce mai cred în iubire, în frumos în a fost odată’’.

Volumul este împărţit în patru părţi, cîte anotimpuri, fapt ce sugerează de la început o poezie în care elementul natural este foarte prezent, el constituind un element sugestiv al stărilor sufleteşti ale poetei. Capitolele sînt marcate de cîte un micropoem haiku, care suplineşte fericit denumirea anotimpului ce urmează a fi ilustrat, nu doar de o poezie pastel, ci şi de versuri despre sentimentele umane pe care însă poeta le simte mai profund şi le prezintă într-un limbaj artistic propriu. Primăvara este un amestec de culoare, parfum şi speranţe, vara o Fata Morgana, toamna plînge cu ‘’lacrimi de aramă’’ tristeţile omului aflat în declinul vîrstei, în timp ce iarna, în ‘’dansul leneş’’ al fulgilor, aduce în amintirea autoarei oameni şi momente de demult, descrise cu emoţie, cu o firească tristeţe, dar şi cu optimismul omului pentru care scrisul, poezia sînt o alternativă la cotidianul de care nu se lasă dominat.

Iulian Dămăcuş