Cărţile clujenilor. Nuşa Demian, Teatru

Cunoscut reporter sportiv, cu studii făcute la Facultatea de Litere din Bucureşti, dar dăruită apoi ani de zile fenomenului sportiv din Cluj-Napoca, Nuşa Demian îşi surprinde cititorii cu un neaşteptat volum de Teatru, proaspăt ieşit din atelierul tipografic al Editurii Napoca Star. Sînt adunate aici patru piese de teatru, la care autoarea a muncit şi meditat mai mulţi ani de-a lungul timpului, dovada cea mai concludentă că autoarea noastră nu şi-a ales la întîmplare genul în care să debuteze. Pe clapeta copertei prime, ea ne face dealtfel următoarea mărturisire, din care deducem că autoarea a intrepretat cu plăcere diferite roluri în oraşul său de baştină, Cîmpulung Muscel, iar mai tîrziu a fost spectator devotat al multor spectacole reuşite ale scenelor bucureştene, devreme ce şi lucrarea de diplomă şi-a ales-o din acest domeniu : „După 40 de ani de presă sportivă, mă întorc „în genunchi” la dragostea dintîi: TEATRUL. Cultivat pe atunci în dubla sa ipostază: scîndura (pe care săltasem, cu frenezia amatorului, mai toată juneţea) şi scriitura dramatică, din ale cărei esenţe mi-am hrănit teza de licenţă „Dramaturgia românească de astăzi”. Lucrare pentru închegarea căreia distinsul meu dirigent, prof.univ. George Ivaşcu, directorul „Contemporanului”, îmi intermediase (eternă recunoştinţă) contactul nemijlocit cu virtuozi ai literaturii şi ai artei dramatice. Care, şi unii şi alţii, mă sfătuiseră să mă păstrez în domeniu. Roata vieţii s-a învîrtit însă altfel. Fără a mă depărta sufleteşte de vechea-mi iubire. La care, iată, mă întorc cu cîteva timide producte la parcurgerea cărora cutez să sper că mirifica scîndură nu va geme prea îndelung”. După acest prolog-avertisment urmează patru piese de teatru, inegale ca întindere şi diferite ca modalităţi de realizare scenică, dar care dovedesc cu toate o bună cunoaştere din interior a fenomenului teatral şi stăpînirea unor procedee moderne de transpunere a conflictului dramatic. Cînd afirmăm acest lucru avem în vedere înainte de toate modul atent de alegere a cadrului de desfăşurare a întîlnirilor dramatice respective, selectarea personajelor şi, mai ales, didascaliile cu care îşi însoţeşte intrarea în scenă a personajelor, cît şi opţiunile modulaţiilor registrului lor dramatic. Cel dintîi text dramatic pe care ni-l pune la dispoziţie este şi cel mai reuşit. Intitulat Insula certitudinii el este plasat anume într-un decor natural bine delimitat, unde se confruntă iniţiativele şi opiniile despre viaţă a două tabere, dintre care una, evident, e condamnată ca fiind dictatorială şi sectantă. Protagonistul acesteia este Şefu Robert, care doreşte să introducă o disciplină cazonă în rîndul turiştilor de la pensiunea Dolly, unde controlul individului este de o stricteţe inacceptabilă şi de o brutală imixtiune în existenţa lor particulară, ceea ce o determină pe femeia care-l iubeşte, actriţa Gloria, să prefere sinuciderea. Grupul altruist, alcătuit din Alex şi Mary, reuşeşete să-l demaşte şi să-l elimine la timp, permiţînd tuturor celor de faţă reintrarea în normalitate. Modul lor de a fi îl întruchipează buna Dolly, al cărei precept de conduită morală este de o simplitate dezarmantă : „Să fim oameni!” Piesa următoare, intitulată Ultimul fort olimpic, îşi plasează acţiunea în mediul sportiv, unde antrenorul şi ucenicul său împart dragostea aceleaşi femei, fapt care se soldează cu pierderea calificării la Olimpiadă. Soluţia este una singură: dărîmarea „fortului” care învrăjbeşte spiritele. Mai subtilă este construcţia piesei Lustraţii în toamna vieţii, care ne propune cîteva personaje mai ieşite din comun, personaje care au avut de suferit pentru convingerile lor radicale, cărora le-au rămas în parte credincioşi. Prototipul intransigentului este aici dr. Şerban, care îşi păstrează nu numai convingerile călăuzite de respectul şi încredrea în oameni, dar şi cutumele morale de altădată, de la care nu face niciun rabat, spre deosebire de sora sa Dora, care s-a căsătorit cu maiorul care o anchetase. Fiul ei, Mihai, calcă pe urmele ei, fiind gata să comită un furt intelectual şi să fugă de răspundere, plecînd în străinătate. Bunele principii morale impuse de dr. ?erban lămuresc situaţia, chiar şi cînd e vorba de enigmatica doamnă Valentina. Mai puţin inspirată şi încărcată de un verbiaj extins şi inutil ni s-a părut ultimul text intitulat Femei în suprafaţa de pedeapsă, condamînd înlocuirea sportivităţii cu afacerismul şi oportunismul matrimonial cu dragostea adevărată. De la „scenariul în 8 tablouri”, la „pseudo-piesa în patru tablouri”, la „piesa în două acte şi trei tablouri” sau la cea „în patru acte”, autoarea exersează modalităţi de expresie diferite şi apelează la o tehnică a dialogului care îi serveşte cel mai bine intenţiile, chiar dacă pe alocuri ea scapă din vedere cele două lucruri esenţiale în teatru: dialogul cît mai expresiv şi mai colorat şi răsturnările de situaţii care ţin spectatorii sub maximum de tensiune. În plus, în locul jocului dramatic plin de surprize conflictuale, ea recurge la naraţiuni descriptive, precum în experimentul din Ultimul fort olimpic, care devine proză în toată regula. Înzestrată cu un acut simţ de observaţie, posedînd şi calitatea de a crea personaje verosimile şi interesante, autoarea trebuie felicitată pentru curajul de a scrie teatru, într-o epocă în care toată lumea ocoleşte cu bună ştiinţă genul, refugiindu-se în subtilităţile prozei. Exerciţiul de faţă pare să fie prologul de bun augur al unei munci de la care aşteptăm consecvenţă şi inventivitate.

Mircea POPA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.