Cărţile clujenilor: Lucian Blaga – începutul restriştii

Universitarul clujean Eugen S. Cucerzan a publicat de curînd un volum documentar intitulat În trecerea timpului… Documentar Lucian Blaga (1949-1951) (Ecou Transilvan, 2013), destinat să publice dările sale de seamă şi rapoartele înaintate de el conducerii Institutului de istorie şi filosofie al Academiei din Bucureşti, pe perioada cît a funcţionat în calitate de profesor-cercetător la Secţia Filosofică a Filialei din Cluj a Academiei Române, în care calitate a redactat lucrarea Gîndirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea şi cînd ar fi trebuit să colaboreze la tratatul de istorie a filosofiei în România. E vorba de 37 de referate şi rapoarte care sînt publicate cronologic şi de două scrisori primite de la Mihail Ralea şi cîteva referate primite de la C.I. Gulian, Pavel Apostol şi D.D. Roşca în legătură cu munca depusă de el aici, pe care editorul le publică în Addenda. Ca unul care a lucrat şi el în calitate de cercetător la aceeaşi Secţie, Eugen Cucerzan a considerat că acest adevărat laborator de lucru ar fi de folos tuturor acelora care intenţionează să studieze acest segment biografic din viaţa poetului.

Cartea pe care Eugen S. Cucerzan o dă la lumină beneficiază şi de o scurtă prefaţă care se deschide cu trimiterea la „Monitorul oficial” nr. 303 din 29 decembrie 1948, în care se publică decizia ministerială nr. 323.564 prin care profesorul e scos de la catedră şi numit în cercetare. Decizia îndepărtării lui de la catedră era urmarea aplicării art.35 din Directivele N.K.V.D. pentru ţările din orbita sovietică, în care se scria textual: „Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, avînd un nivel de pregătire slab sau mediocru”. Se urmărea prin aceasta crearea unui corp profesoral aservit, de slabă calitate, care să permită o cît mai rapidă îndoctrinare. Or, Blaga se număra printre intelectualii români cu o mare cotă de popularitate şi cu un imens prestigiu cultural, astfel încît influenţa lui asupra tineretului universitar trebuia repede anihilată, prin măsuri cît mai drastice, mai ales că învinuirea sa de idealism filosofic era la ordinea zilei. Pentru Blaga începea o nouă etapă de muncă creatoare, orientată fundamental spre decelarea izvoarelor iluminismului românesc, asupra cărora avusese ocazia să mediteze şi în alte împrejurări şi era convins că putea scoate la lumină aspecte ignorate sau rău interpretate care să evidenţieze rolul benefic al şcolilor şi intelectualilor Blajului în acest proces. La jumătatea anului, el avea redactate deja 50 de pagini de carte şi continua documentarea sistematică îndreptată înspre o mai bună cunoaştere a cauzelor şi urmărilor răscoalei lui Horia, a modului în care sfinţii părinţi au combătut astrologia, a împrejurărilor trezirii conştiinţei naţionale, a importanţei Supplex-ului şi a scrierilor corifeilor Şcolii Ardelene. Pe lîngă cercetarea de manuscrise, mai ales în cazul lui Şincai, el ia în discuţie şi cele mai importante lucrări din domeniu, străine şi româneşti, începînd cu Paul Hazard, Joel, Iorga, D. Prodan, Papiu Ilarian, Aug. Bunea, I. Lupaş, Toth Zoltan, A. Oţetea, Ilie Spiridon, Izidor Ieşanu etc., neexcluzînd nici unele specioase, precum cele semnate de Fr.Teutsch, Bozodi, Szekfu, Szentmartonny, Iuhasz Istvan, Varodi Erzebet etc. sau cele care se refereau la limba cărţilor bisericeşti (I. Bălan, A. Sacerdoţeanu etc.), la curentele religioase (bogomilismul, reforma), cu o minuţie şi cu un spirit critic extrem de viguros. Avea marele merit de a fi putut citi în original şi lucrările maghiare sau germane, care n-au făcut de multă vreme obiectul unei analize sistematice, şi că pe parcurs se anunţa cu comunicări din materialul redactat, cum a fost aceea intitulată terminologia filosofică a lui Samuil Klein şi problema terminologiei filosofice româneşti în general (aprilie 1951). O variantă prescurtată a lucării o şi prezintă la sfîrşitul acelui an conducerii Institutului şi ea poate fi citită în paginile lucării de faţă, inclusiv paginile despre răscoalele ţărăneşti, cele despre ideile sociale şi naţionale, cele despre iosefinism şi despre ideile lui Micu, Şincai, Maior şi Budai Deleanu. La sfîrşit avem şi bibliografia pe care s-a bazat redactarea lucării şi referatul Secţiei cu observaţiile critice produse. Ulterior, poetul şi-a amplificat lucrarea, extinzînd materialul prelucrat la peste două sute de pagini (211 erau dactilografiate în 1950), formă în care a fost publicată de G. Ivaşcu în 1966.

Cu data de 1 iulie 1951 Blaga a fost numit „bibliotecar şef” la Biblioteca Academiei din Cluj, ca mai apoi, din 1 iulie 1953 să funcţioneze şi în calitate de cercetător principal la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” pînă la data pensionării, 15 aprilie 1959. Eugen S. Cucerzan îşi limitează investigaţia sa documentară la anul 1951, anul mutării sale în altă funcţie. Documentele tipărite aici au rolul de a rectifica date şi afirmaţii neîntemeiate, de a face precizări şi trimiteri utile la perioada de început a ispăşirii şi restriştei poetului; este motivul pentru care salutăm cu bucurie apariţia cărţii.

Mircea POPA