Cărţile clujenilor. Gelu Neamtu, George Bariţiu – gazetele şi procesele sale politice

  La 24 mai, adică de foarte curînd, s-au împlinit 200 de ani de la naşterea (24 mai 1812) marelui istoric, gazetar, om politic şi patriot George Bariţiu, părintele presei româneşti din Transilvania, al cărui nume îl poartă Institutul de Istorie din oraşul nostru. Cu atît mai mult ne simţim datori a-i evoca personalitatea, deoarece satul său de naştere, Jucu de Jos, este la o azvîrlitură de băţ depărtare de oraşul nostru şi pentru că, la Cluj, el a făcut studii serioase la Liceul academic maghiar de aici, între 1817-1831. Şi cum am putea să-l situăm mai bine în actualitate, decît apelînd la una dintre cărţile cele mai recente care i-au fost închinate, cea semnată de istoricul Gelu Neamţu cu titlul George Bariţiu – gazetele şi procesele sale politice (Ed.Argonaut, 2011). E o carte care demonstrează prezenţa binefăcătoare a marelui român, începînd cu organizarea şcolilor româneşti din Braşov, cu suflul nou imprimat Casinei române din Braşov, cu rolul jucat de el în revoluţia de la 1848, în cadrul societăţii Astra şi a Partidului Naţional Român, sau cu îndrumările conţinute de lucrarea sa Părţi alese din istoria Transilvaniei. Accentul principal al cărţii cade însă pe calitatea sa de gazetar, pe mulţimea de greutăţi pe care le-a avut de întîmpinat ca redactor al „Gazetei de Transilvania”, cea dintîi foaie politică a românilor ardeleni, cu rolul incomensurabil jucat de aceasta în procesul de formare şi redeşteptare a conştiinţei naţionale a poporului român de aici, în organizarea şi orientarea acţiunilor lui politice şi culturale. Autorul subliniază cu îndreptăţire că fără „Foaia pentru minte” n-am fi putut vorbi de crearea unei literaturi româneşti aici, cum fără „Gazeta”, iar mai apoi fără „Observatorul” şi „Transilvania”, pe care el le-a condus în mod nemijlocit, viaţa cotidiană a românilor de aici nu se poate concepe. Din această cauză, el a devenit un obiectiv mereu vînat de autorităţile maghiare după dualism, care au încercat pe toate căile să-l elimine şi să-l reducă la tăcere. Aşa se explică faptul că nu i s-a mai permis să conducă Gazeta după 1849, fiind considerat inamicul nr.1 al regimului, dar şi numărul mare de procese politice în care este tîrît, efortul conjugat al factorilor politici de a-l şicana, izola, compromite, extermina fizic şi moral. Dacă în primele două procese, cel din 1877 şi 1879, el reuşeşte să scape mai uşor, datorită simpatiei dovedite de cercurile săseşti din Sibiu, inclusiv cel care avea în vedere publicarea unui document istoric în revista „Transilvania”, mai apoi Tribunalul cu pricina este mutat la Cluj, iar regulile juridice devin un joc de societate al autorităţilor. Un simplu act de „preamărire” a eroilor răscoalei ţărăneşti din 1784-1785, apărut în „Observatorul”, îl aduce din nou pe banca acuzaţilor, articolul cu titlul Frica guberniului unguresc de umbrele a trei morţi vii a stîrnit panică printre guvernanţi, mai ales că primul ministru maghiar, Tisza Kalman, este calificat drept „sfărmător al naţionalităţilor”; articolul protesta deschis împotriva înăspririi metodelor de maghiarizare. Cu toate că procesul acesta este coroborat cu acela al lui Slavici de la „Tribuna”, la 73 de ani el rămînea un factor de coagulare al conştiinţei naţionale pe care Curtea cu juri nu l-a putut ignora, astfel încît achitarea sa a fost de fapt o condamnare a sistemului introdus de guvernanţi, procesele sale politice fiind de fapt mari manifestări de vizibilitate politică a luptelor naţionale româneşti. De fiecare dată, ele aduceau după sine un numeros val de simpatie, exprimat prin scrisori, articole şi declaraţii publice, manifestări de adeziune, banchete, declaraţii publice etc., care ridica şi mai mult prestigiul politic al marelui luptător. Activitatea sa în această direcţie este întregită de autor prin publicarea a numeroase pagini de corespondenţă cu Francisc Hossu-Longin, cu Alimpiu Barbolovici şi cu alţii, din care reise largul front ideologic stîrnit de îmbrăţişarea cauzei sale de mase largi ale populaţiei, de coagularea unui larg proces de solidaritate naţională. Cartea lui Gelu Neamţu consacră un întreg capitol contribuţiei lui G. Bariţiu la cunoaşterea revoluţiei de la 1848 şi la lămurirea unor aspecte mai ocultate din lupta politică a românilor de aici, pagini completate în chip fericit de adăugarea unor pagini ilustrative din corespondenţa vremii, pagini documentare care culminează cu publicarea testamentului său politic şi social, adevărată pagină a strădaniilor sale pe terenul luptelor naţionale, din care nu s-a ales cu nici o avere, „decît penele mele de scris”. E mărturia unei conştiinţe de om de cultură şi luptător naţional, pe care Gelu Neamţu ştie s-o supună atenţiei publice, acum, la 200 de ani de la naştere, ca un omagiu adus de Cluj marelui său con-orăşean de altdată.

Mircea POPA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.