Cartea unor ani senini ai Clujului: „10 ani cu Mitropolitul meu Bartolomeu Anania. Amintiri la capătul dorului”

Preasfințitul părinte episcop Macarie, arhipăstorul românilor ortodocși din Europa de Nord, înaintașul meu în postul de secretar de cabinet al Mitropolitului Bartolomeu, își asumă un demers pe cât de temerar, de a reda memoria anilor pe care i-a petrecut în proximitatea părintelui nostru, pe atât de reconfortant, având în vedere sentimentele de recunoștință și de plinătate pe care le-a acumulat în suflet și care acum se cer împărtășite. Dorul, la capătul căruia își așază aceste amintiri, se cere potolit, dar mai ales împărtășit, revărsat dintr-un preaplin al ființei.

Trebuie să remarc pedanța și grija cu care părintele episcop Macarie își așterne gândurile. Fiecare moment, fiecare cuvânt e la locul lui și exprimă cu multă claritate starea pe care a simțit-o atât autorul, aflat la vârsta formării, cât și părintele nostru care a îmbrăcat postura dascălului perfect, aceea de a te învăța totul fără să îți predea o lecție. Învecinarea a fost, în acest caz, șansa ca toți cei care am lucrat cu Mitropolitul Bartolomeu să avem la îndemână un model autentic care gândea și judeca limpede, care avea un puternic simț al dreptății, dar și o bunătate spontană, ce se cerea descoperită.

Citind aceste pagini de amintiri fac un exercițiu de imaginație și îl văd pe părintele episcop Macarie, pe atunci tânărul student teolog Marius, punând pe hârtie, la capătul unei zile de lucru pe care a petrecut-o cu Mitropolitul Bartolomeu, gândurile, vorbele, întâlnirile și tot ceea ce a considerat că trebuie adăpostit într-o memorie din care, după ani, toate aceste lucruri își vor vădi valoarea. De aceea nu pot să nu admir meticulozitatea și grija cu care autorul nostru a eternizat fiecare moment petrecut cu părintele său, având convingerea că trăiește un timp fast, care își va pune amprenta asupra lui.

Personal trebuie să mărturisesc că nu am avut această disciplină, pe care o pun pe seama schimbării de ritm, a evenimentelor extrem de solicitante și dureroase în multe privințe din ultimii 8 ani de viață ai Mitropolitului, la care am fost martor. În mod sigur și această bucată de istorie se cere împărtășită după ce își va fi încheiat perioada de limpezire și de detașare. Aș dori, totuși, să împărtășesc o amintire în care eu, în calitate de student și părintele Macarie, în calitate de secretar al Înaltului Bartolomeu ne-am regăsit. Era în vara anului 1998, în timpul campionatului mondial de fotbal, când Clujul studențesc vibra la modul cel mai fair play la orice victorie e echipei naționale, umplând spontan centrul orașului. În euforia unei astfel de victorii mă aflam și eu, când mulțimea de tineri au ajuns în apropierea Primăriei, unde se afla blocat automobilul care îl aducea pe Înaltpreasfințitul Bartolomeu acasă de la o emisiunea la TVR Cluj. Văzând entuziasmul mulțimilor și euforia acelui moment și știind că va trebui să aștepte mai bine de un sfert de oră până se va debloca traficul, Mitropolitul a avut o extraordinară prezență de spirit care pe mine m-a impresionat. A coborât geamul mașinii și a scos afară mâna, bătând palma cu toții tinerii din preajmă într-un salut al bucuriei și al camaraderiei, spre entuziasmul mulțimii văzând cine este cel care împărtășește această bucurie. Eu mă aflam afară, iar părintele Macarie, pe atunci Marius, era înăuntru automobilului.

Toate acestea mă fac să îmi exprim bucuria că prin volumul Preasfințitului Părinte Macarie gust cu multă bucurie din seninul și așezarea acestei vârste de mijloc a Mitropolitului Bartolomeu pe care a trăit-o. Au fost anii în care munca de arhiereu la Cluj a Înaltpreasfințitului Bartolomeu își dădea roadele, apărea Biblia jubiliară, învățământul teologic era la o deplină maturitate și recunoaștere, se simțea peste tot un aer de primăvară sufletească și un entuziasm care te făcea să dai tot ce ai mai bun din tine. Despre toate acestea ne vorbește părintele Macarie cu multă limpezime, bucurie și iubire.

Închei această prezentare cu o referire la titlul pe care autorul nostru l-a ales pentru acest volum de amintiri. La o primă lectură ar trebui să înmugurească în mine câteva semințe de invidie, văzând voluptatea cu care Preasfințitul Macarie îl revendică pe părintele Bartolomeu, ca „Mitropolitul meu”. Dar cunoscându-l foarte bine pe Mitropolit și inima lui în care cu toții am avut loc în mod firesc, îmi dau seama că el a fost, în egală măsură, al fiecăruia dintre cei care l-au cunoscut și au avut bucuria să lucreze cu el sau pur și simplu să îl asculte. Mitropolitul a fost asemenea mamei, care deși are mai mulți copii, știe cum să se ofere fiecăruia, așa încât toți să simtă aceeași iubire, dar și să aibă sentimentul că mama este numai a lui.

Parcurgând acest volum, fiecare cititor poate spune că Mitropolitul Bartolomeu este al lui, fie și într-o fărâmă de admirație pentru viața pe care a trăit-o cu conștiința că îi are în față pe Dumnezeu și pe oamenii care au privit cu multă încredere și speranță la el.

Pr. Bogdan IVANOV

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut