Carte: Petreştii de Jos – un colţ de ţară românească…

…dar şi ”Vatră folclorică şi spaţiul păstrării fiinţei naţionale” după cum şi-au intitulat profesorul Valentin Vişinescu şi învăţătoarea Mariana Bujor monografia primei comune ce-i iese în cale drumeţului ce porneşte de la Turda către unul din capetele Cheilor Turzii, pe ”Drumul Mocanilor”.

Volumul, ieşit de sub ”teascurile tiparniţei” anul acesta, sub auspiciile editurii clujene ”Casa Cărţii de Ştiinţă”, reprezintă, aşa cum a precizat profesorul Valentin Vişinescu,  ”o continuare a volumului Legende din Cheile Turzii” scris, de asemenea, de către domnia sa. Autorii monografiei au structurat cartea în două capitole: Petreştii de Jos-Vatră folclorică, scris de către Mariana Bujor, şi Petreştii de Jos-Spaţiul păstrării fiinţei naţionale, realizat de profesorul Valentin Vişinescu.

Prima parte începe cu un preambul, în care Valentin Vişinescu îi trece succint în revistă pe culegătorii de folclor din comuna Petreştii de Jos, printre care dascălii Emil Mureşan, Constantin Pantelimon, Ioan Popa sau ţăranul autodidact Viorel Anca. În această parte a lucării, autorul îl pomeneşte, printre cei mai destoinici culegători de folclor, pe profesorul de istorie Ioan Bujor,  multă vreme director al şcolii gimnaziale din Petreştii de Jos, plecat prea devreme ”în lumea umbrelor”.  Soţia sa, învăţătoarea Mariana Bujor, i-a continuat munca şi cîteva din roadele trudei sale sînt înfăţişate în monografia comunei Petreştii de Jos, pentru care autoarea a realizat capitolul de folclor. Această parte a monografiei cuprinde culegeri folclorice din zona Petreştiului de Jos, specifice momentelor de referinţă din viaţa unui om: Botezul, Folclorul copiilor, Cîntecul de cătănie, Nunta, Înmormîntarea sau Obiceiuri de peste an.

În partea a doua a lucrării, profesorul Valentin Vişinescu înfăţişează cititorilor crîmpeie din contribuţia petridenilor la păstrarea fiinţei naţionale. Cel de-al doilea capitol al monografiei se încheie cu prezentarea listelor eroilor din cele două războaie mondiale, plecaţi spre jertfa supremă din localităţi precum Petreştii de Jos, Petreştii de Sus, Petreştii de Mijloc, Plaiuri, Deleni sau Crăieşti.
Profesorul Valentin Vişinescu a terminat lucrul şi la monografia comunei Ploscoş, volum ce va ieşi în curînd de sub tipar.
Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.