Captură de canabis

Poliţiştii clujeni au descoperit un kilogram de cannabis şi alte 200 de plicuri ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cu ocazia a 26 de percheziţii domiciliare efectuate în localităţile Cluj-Napoca, Floreşti şi Baciu.

„Astăzi, 19 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 26 de percheziţii domiciliare, în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Floreşti şi Baciu, judeţul Cluj, la locuinţele a 12 persoane bănuite de trafic de droguri şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv. (…) În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 1 kilogram de cannabis, aproximativ 200 de plicuri ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 16.620 de lei, 7.890 de euro, mai multe telefoane mobile, o puşcă airsoft, grindere, bancnote rulate, cântare electronice şi ambalaje cu urme de substanţe”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de IGPR.
Potrivit sursei citate, 11 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor, în vederea dispunerii măsurilor preventive.
„Din cercetări a reieşit că, din 2019 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat şi deţinut pentru consum propriu droguri de risc şi substanţe psihoactive, în judeţele Cluj şi Hunedoara. (…) Totodată, a fost depistat un bărbat urmărit, acesta fiind condamnat definitiv, într-o cauză privind comercializarea de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani”, se mai arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut