Cântecul Ofeliei

Trebuie să recunosc faptul că anul acesta, Ziua Îndrăgostiţilor m-a lăsat uşor cam ameţit. Nu de excepţionala palincă de la Bădeni, făcută de soacră-mea, nici de vreo iniţiativă mai şturlubatică a turdencei de nevastă-mea, care să-mi fi spus:

„Cum mâine-i Sfântul Valentin, / Din zori voi aştepta / La geamul tău, căci vreau să fiu / Eu, Valentina ta.”

Nici mireasma rozelor sau a tuberozelor dăruite tandru iubitelor, nici fulgerarea albă a razelor diamantelor din multele inelele dăruite în acea zi cu ocazia cererilor în căsătorie, nu m-au tulburat.

Ameţeala vine de la evenimentele patronate de Sfântul Valentin. Toate de excepţie. Nemaivăzute.

Primul îl are ca erou pe Liviu Dragnea. Acesta a declarat, de Ziua Îndrăgostiţilor, că vrea adevărul. Lăsându-ne însă năuci neprecizând despre ce adevăr este vorba. Cel din dragoste, care poate viza trecutele iubiri, adică pe doamna Bombonica, fostă Dragnea, actualmente Prodana, sau pe cea de acum. Ori adevărul de la tribunal, în noul dosar în care este judecat. Oricum, fie el despre dragoste sau despre articole din Codul Penal, adevărul este bun. Mai ales că după contactul cu domnul Dragnea, s-a petrecut cam aşa:

„El s-a sculat şi s-a încins / Şi-ndat’ i-a descuiat; / Ea, fată a intrat la el, /Dar fată n-a plecat”.

De n-ar fi intrat de bună voie, să juri c-a fost viol.

A doua întâmplare care m-a luat de cap a fost manevra dispărutului Victor Ponta, apărut ca o floare de Valentine’s Day, după un lung şi greu concediu. Fără a explica cine l-a învoit de la muncă atâtea zile, că Parlamentul a terminat repausul la început de februarie, nici măcar nu s-a dus la Casa Poporului, ci direct la Palatul Victoria. O fi fost atât de lungă vacanţa şi aşa de relaxantă, încât o fi uitat Victoraş că nu mai este premier de aproape doi ani? Nici vorbă. A fost o fumigenă, mai ceva decât cele date de jandarmi în noaptea cu violenţele. Imediat s-a pornit maşina de zvonuri. Că Ponta ar putea fi înlocuitorul lui Grindeanu. Sau că ar putea fi cel mai bun ministru de externe pe care l-a avut România de la Titulescu încoace. Sau că ar putea ocupa fără concurs fotoliul de ministru al Justiţei. Toate dezminţite, dar doar cu jumătate de gură de proaspătul întors din vacanţă. Aşa că, ce să mai spunem:

Pe Crist şi Sfânta Îndurare, / Ce lucru-njositor! / Aşa se poartă toţi bărbaţii /Şi mare-i vina lor

Apropo de ministrul Justiţiei. În cărţi este şi clujeanca Dana Gârbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), cea care a avut curajul să declare că numirile în fruntea parchetelor sunt făcute politic. Dacă după declaraţiile astea, procurorii nu i-au făcut nici un dosar, înseamnă că judecătoarea este lacrimă.

Cea de-a treia întâmplare mi se pare şi cea mai tare.

Se pare că totul a fost în zadar. Mitinguri, scandări, marşuri, pancarte care de care mai viu colorate şi cu mesaje inteligente, pline de umor. Sute de mii de oameni au ieşit de pomană în stradă şi au îndurat frigul. Nicuşor Dan a defilat degeaba cu copilaşul în braţe, de parcă venea de la botez. Foştii miniştri tehnocraţi s-au pozat aiurea de gât cu manifestanţii în Piaţa Victoriei. Geaba luminiţele aprinse, de nu mai ştiai dacă sunt telefoane sau lămpaşe, geaba Tricolorul format din trupuri, ca la 23 August, geaba vuvuzele, geaba „DNA, să vină să vă ia”.

Curtea de Apel Alba Iulia a achitat pe numitul Dan Daniel, fostul secretar al Consiliului Judeţean Hunedoara, condamnat definitiv anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, instanţa apreciind că fapta acestuia este dezincriminată.

Asta, da năuceală! Păi parcă pârdalnica de Ordonanţă 13 a fost abrogată, retrasă, arsă, îngropată, măcelărită. Mai mult, Parlamentul a foast de acord cu Ordonanţa 14, care o făcea praf pe predecesoarea ei. Atunci? Pe ce bază a pronunţat o achitare Curtea de Apel Alba? Răspunsul îl găsim în motivarea sentinţei: „abuzul în serviciu a fost dezincriminat prin efectul neimplementării în 45 de zile de la publicare a deciziei CCR nr.405/2016”.

Cu alte cuvinte, la jumătatea anului trecut, CCR a spus că „abuzul în serviciu” trebuie modificat, că aşa cum este, nu corespunde Constituţiei. Iar doamna Raluca Prună, ocupată cu luxul – ştiţi că a spus că drepturile omului sunt un lux – nu a făcut ce trebuia. Adică să ceară tehnocraţilor să modifice Codul Penal. Aşa că infracţiunea a devenit neconstituţională. Efectul neimplementării este necruţător.

Asta înseamnă că sute de mii de oameni ieşiţi în stradă şi-au luat ţeapă. S-au dus după fentă, cum se spune în sport. Adică. Infracţiunea era dezincriminată din neglijenţa sau prostia tehnocraţilor. Ordonanţa 13, o incrimina din nou. Bine sau prost, noaptea pe fulgerătură, hoţeşte, cum vreţi, dar o incrimina. Ce au făcut demonstranţii? Au reuşit să facă în aşa fel încât hulitul abuz în serviciu să rămână tot neconstituţional, făcând presiuni pentru abrogarea ordonanţei. Adică fix a actului normativ care o incrimina din nou. Consecinţa imediată? Sentinţa dată de Curtea de Apel Alba. Consecinţele viitoare? Toţi cei condamnaţi în baza acestui text declarat neconstituţional urmează să fie achitaţi. Tuturor li se vor putea acorda despăgubiri pentru puşcărie injustă. Bani pe care îi vom plăti fiecare dintre noi. Chiar că te ia năuceala.

Pân-a mă tăvăli, ziceai / Că ai să-mi fii bărbat. / Aşa aş fi făcut, mă jur, /De nu urcai în pat.

La faza asta, Ofelia e clar că am fost noi. Cine o fi fost bătrânul Will Shakespeare?

Sorin Ovidiu Bălan