Cannabisul – cel mai capturat drog la nivel național

Cannabisul rămâne în continuare cel mai capturat drog la nivel național, cu o creștere a disponibilității sale pe piața drogurilor din România, reflectată atât în creșterea consecutivă, semnificativă, începând cu anul 2016, a numărului de capturi realizate, cât și în creșterea numărului de culturi ilicite identificate, cu cele mai mari valori înregistrate în anul 2018 (137 de culturi), respectiv anii 2019 și 2016 (cu câte 83 de culturi).

Aceste aspecte evidențiază o preocupare și un interes crescut din partea grupărilor de criminalitate organizată pentru dezvoltarea de activități ilicite organizate privind cultivarea și traficarea acestui drog – informează Poliția Română, care oferă și câteva exemple de capturi relevante care au avut loc în cadrul operațiunilor desfășurate:

• La data de 2 iunie 2022, în Cluj-Napoca a avut loc o captură de 13,88 kilograme de cannabis, având ca țară de proveniență Spania.

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca – Serviciul Antidrog. Coletul ar fi fost introdus pe teritoriul României prin intermediul unei firme de coletărie, cu punct de lucru în Barcelona-Spania.

• La data de 1 iulie 2022, în Arad a avut loc o captură de 11,7 kilograme de cannabis.

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog. În urma perchezițiilor, au mai fost depistate 1,58 kilograme de cocaină, 10 kilograme de pulbere cristalină, susceptibilă a fi psihoactivă, 2 kilograme de Amfetamină, 3,8 kilograme de pulbere, susceptibilă a fi psihoactivă, 1,86 kilograme de pulbere, susceptibilă a fi mefedronă și 4.200 de comprimate ecstasy. Drogurile ar fi avut ca proveniență, țări din Vestul Europei.

• La data de 14 iunie 2022, în București a avut loc o captură de 7,8 kilograme de cannabis, având ca țară de proveniență Spania.

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog. Coletul ar fi fost introdus pe teritoriul României prin intermediul unei firme de transport.

• La data de 14 aprilie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova și Mehedinți, au pus în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș, Hunedoara, și Caraș-Severin, fiind descoperite 11,8 kilograme de cannabis, 123 de doze de amfetamină, 7 comprimate ecstasy și 35 de grame de CMC la membrii unei grupări, care ar fi fost specializată în traficarea drogurilor prin intermediul unor colete expediate din Spania, dar și din cultivarea ilicită a cannabisului pe teritoriul României.

• La data de 25 martie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași au prins în flagrant delict 3 persoane, cu vârste între 19 și 29 de ani, care ar fi introdus în țară, pe ruta Spania-România, prin intermediul unei firme de curierat, 1,2 kilograme de cannabis și aproximativ 2 grame de cocaină. Ulterior, la aceeași dată, au fost puse în executare 11 mandate de percheziție domiciliară.

• În perioada 21-22 martie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict și au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate 3 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Astfel, au fost ridicate 10 kilograme de cannabis, o cultură ilicită de cannabis, precum și instalația aferentă cultivării acesteia.

• La data de 2 martie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate persoane care ar fi ridicat de la o firmă de curierat un colet conținând 8 kilograme de cannabis, provenit din Spania, cu scopul de a-l valorifica.

• La data de 12 februarie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au prins în flagrant delict 3 persoane, în timp ce ar fi deținut 1 kilogram de cannabis.

În această cauză, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unei grupări formate din 5 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, care ar fi comercializat cantități de cannabis și cocaină consumatorilor din municipiul Ploiești. În urma perchezițiilor, au mai fost ridicate aproximativ 170 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină și bunuri folosite la ambalarea și porționarea drogurilor.

• La data de 12 februarie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au prins în flagrant delict, în municipiul Fălticeni, o persoană care ar fi avut asupra sa un colet ce conținea 9,9 kilograme de cannabis, despre care există bănuiala rezonabilă că a fost expediat din Spania.

În urma activităților, au fost ridicate și confiscate aproximativ 20 de kilograme de cannabis.

• La data de 12 februarie 2022 polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au prins în flagrant delict un bărbat, de 47 de ani, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 39 de comprimate ecstasy.

În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate 1,2 kilograme de cannabis și 65 de grame de produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

***

Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în primele 7 luni ale anului 2020 au fost depistate 37 de culturi ilicite de cannabis (905 plante – 175 de kilograme), cu un total de 94 de culturi (2.196 de plante – 1.775 de kilograme) la sfârșitul anului. În primele 7 luni ale anului 2021 au fost depistate 42 de culturi ilicite de cannabis (2.314 plante – 336 de kilograme), cu un total de 135 de culturi (3.804 plante – 1.929 de kilograme) la sfârșitul anului. De asemenea, în primele 7 luni ale anului 2022 au fost depistate 38 de culturi ilicite de cannabis (3.731 de plante – 845 de kilograme).

Astfel, se observă o scădere a numărului de culturi depistate în primele 7 luni ale anului 2022 față de anul precedent, dar o creștere a numărului de plante cultivate, ceea ce denotă o specializare a traficanților în cultivarea cannabisului. Având în vedere cele prezentate, reiese că România nu este o țară care să aibă un nivel de producție necesar nici ca să acopere consumul domestic de cannabis, aspect reliefat și de capturile mari de cannabis depistate, având ca proveniență țări din Vestul Europei – precizează Poliția Română.

Potrivit aceleiași surse, datele existente semnalează interesul crescut al traficanților de a importa cu aceeași frecvență cantități însemnate de cannabis pe ruta Vestul Europei – România. Totodată – adaugă sursa citată -, în cadrul activității de cooperare polițienească internațională desfășurată de polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, „nu au fost semnalate capturi de cannabis care să aibă ca țară de proveniență România”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut