Când trolii hungarismului pozează în pelerini

Președinta Ungariei, Novak Katalin, nu a ratat pelerinajul catolicilor de la Șumuleu Ciuc pentru a pune în scenă un nou gest provocator și a încerca să incite spiritele în Transilvania. Este a treia oară când noul șef al statului ungar vine în România și sfidează obraznic suveranitatea statului român.

Anul trecut, în luna mai, aceasta s-a fotografiat lângă o bornă vopsită în culorile drapelului țării sale, pe Piatra Secuiului de la Remetea, în județul Alba, iar în acest an, în luna aprilie, a venit la Carei pentru a dezveli monumentul lui Kolcsey Ferenc, autorul poeziei ce a devenit imnul statului ungar, lângă care a fost amplasată o coloană frântă ce simbolizează nedreptatea făcută Ungariei la Trianon.

În acel context, șefa statului a încercat să incite spiritele, deplasându-se, la un moment dat, la gardul din zona în care era mulțimea de români ce-și exprimau protestul față de politica iredentist-șovină a Ungariei. A făcut acel gest pentru a crește tensiunea în rândul celor veniți să-i transmită că nu doresc kosovizarea României, ceea ce putea face ca lucrurile să scape de sub control.

Dar de ce apelează șeful statului ungar la astfel fapte? Sunt oare întâmplătoare? Nu. Acțiunile lui Novak Katalin se înscriu într-un plan al Ungariei de promovare a intereselor revizioniste dar și de destabilizare a unor zone.

După cum se știe, în contextul invaziei ruse în Ucraina, legăturile Ungariei cu Moscova au fost tot mai strânse. După modelul ruse, Budapesta încearcă să folosească problema minorităţilor ca pe o armă. Bineînțeles, durerea cea mare a politicienilor ungari rămâne Ardealul.
De altfel, Novak Katalin prin mesajul pe care la postat chiar în ziua pelerinajului de Rusaliile catolice de la Șumuleu Ciuc a arătat clar despre ce e vorba: „Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”.

Practic, aceeași obsesie, a Trianonului pe care Ungaria a întreține în mod constant din 1920 și până acum. Președinta țării vecine este de religie reformată iar această confesiune nu are cultul Crucii, al icoanelor, al sfinţilor şi al Fecioarei Maria. Așa că vă întreb ce putea căuta un creștin reformat la o sărbătoare atât de importantă ce o celebrează pe Sfânta Maria?!

Novak Katalin a venit la Șumuleu doar pentru răspândi mesaje iredentiste și nicidecum pentru a se reculege la celebra statuie a Fecioare Maria.

Chiar dacă Ministerul de externe al Românei a reacționat la obrăznicia președintei Ungariei, cu siguranță aceasta nu va înceta să facă „vizite private” în România cu scopuri mârșave.

Deja circulă informația cum că următoarea vizită a șefei statului ungar va fi în această vară la Oradea, unde este așteptată să dezvelească statuia regelui Ladislau al Ungariei. Rămâne de văzut dacă autoritățile române vor mai permite șefei statului ungar ca după momentele Alba-2022, Carei-aprilie 2023 și Șumuleu Ciuc-mai 2023 să mai facă pe teritoriul țării noastre „vizite private” presărate cu getul grosolane și provocatoare.

Și nu ar fi primul președinte ungar căruia i se interzice să intre pe teritoriul unui stat din cauza comportamentului neadecvat. În 2009, Slovacia i-a interzis președintelui Ungariei, Laszlo Solyom, să intre pe teritoriul său pentru a inaugura o statuie ecvestră a primului rege ungar, Sfântul Ștefan.

În urma acestui incident, Ungaria s-a plâns la Comisia Europeană a încălcat obligațiile care îi revin referitor la respectarea dreptului la liberă circulație conferite cetățenilor europeni prin Tratatul Uniunii Europene.

Comisia Europeană a respins plângerea Ungariei și a dat dreptate Slovaciei, apreciind că dreptul Uniunii nu este aplicabil în cazul vizitelor efectuate de șeful unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru.

Ungaria a pierdut și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța europeană motivând că statutul de șef de stat prezintă o anumită specificitate. Așa că nu văd de ce Bucureștiul nu s-ar putea folosi de pârghiile legale europene pentru a nu mai permite unor minți bolnave să pună în pericol liniștea în această parte a Europei.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut