Când pe drum un nefericit îți „stinge lumina”…

Agresivitatea și birocrația sufocă România. Climatul în care trebuie să-și ducă viața cetățeanul plătitor de taxe și impozite, mediul de afaceri, dascălii și copiii, artistul este asemător celui creat într-o scândură de lupta dintre cui și ciocan. Nu există dialog, exită doar lovituri și zgomot. Nimeni nu se mai măsoară cu nimeni, toți suntem suverani, toți avem dreptate. Totul este un melanj de impulsivitate, negativism, suspiciune, supărare, cinism pe un fond de trufie și – uneori – prostie. Roboții din birouri, aroganța ieftină purtată pe tocuri în secretariatele managerilor, vocea insipidă și privirea translucidă din spatele ghișeului, sensul unic al discursului dirigintei emis cu stridența cratiței scăpată pe nisip, ca să nu mai vorbim de liliecii cu chip uman care te atacă noaptea în casă, demonstrează României că până la poarta Raiului e cale lungă. Specialiștii spun că agresivitatea este un răspuns la o rană provocată sinelui, o rană narcisică.

Problema capătă severitate în momentul când copiii devin adevărați killeri pentru alți copii, când agresivitatea zace în lăuntrul unui suflet precum o grenadă ce-și așteaptă explozia.

Un studiu realizat de cercetătoarea Georgiana Bonea, în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, arată că România de se află pe locul întâi în Europa la numărul de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani care își agresează colegii. Aproape jumătate dintre copiii din România, mai precis un procent de 46%, au fost la un moment dat martori şi/sau victime ale bullying-ului. Pe de altă parte, conform statisticilor Ministerului Educaţiei, în intervalul 2018–2022, proporția cazurilor de bullying în şcoală creşte până la 57%. Dacă deja suntem trăitorii unei lumi a cărei respirație miroase a suferință și absurd, o lume care tinde să concedieze din mijlocul ei și solidaritatea și educația și familia tradițională și pe Cel de Sus, făcând loc, cu neutralitate și detașare politicienilor săraci în duh și hămesiți, polițiștilor cu droguri la purtător, magistraților orbi și goi la sperjur, birocraților cărora le citești neantul pe față, edililor cu aere de stăpâni ai cetății să ne mai mire că urmașii noștri își pierd umanitatea, că sărăcia spiritului și agresivitatea le înăbușă frăgezimea, puritatea, inocența?

Suntem tentați să credem că modernitatea mercantilă ne face să fim agresivi. Poate. Dar să nu uităm că agresivitatea vine și din faptul că ne-am transformat cu toții într-o poliție a gândirii, judecând și iar judecând, devenind pentru ceilalți și pentru copiii noștri genii ai dreptății, ai adevărurilor dogmatice, deși uneori ne împiedicăm în propriile gânduri.

Intr-un mediu profesional sau de business agresivitatea devine un serios centru de instabilitate. Percepția riscului generează comportamente extreme, strâns legate de decizii. Creșterea nu înseamnă a urmări un profit cu orice preț, cu ochii scoși din orbite și hotărâri draconice, ci a menține vie o filosofie pacifistă, o atmosferă de bine ca modalitate de a oferi bunuri și servicii.

Liderii politici ne spun că luptă pentru viitor mai bun. Poate al lor. Pentru noi însă a progresa nu mai înseamnă îmbunătățirea lucrurilor, ci evitarea înrăutățirii lor. Românul onest s-a săturat de atâtea așteptări. Muncește toată viața pentru a se pregăti să trăiască. Cu garda ridicată. Pentru că este trist să pleci la muncă, la școală, la prieteni, la rude iar pe drum un nefericit să-ți „stingă lumina”. Libertatea atinsă contagios de agresiune se transformă în primitivism și dezordine. Dar asta inseamnă că nu ne-am desprins de feudalism.

Beniamin PASCU