Când inteligența și generozitatea se întâlnesc

În căutarea unui cuvânt potrivit, care să exprime cel mai bine sufletul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, deschisă spre tineri, spre creativitate, spre viitorul construit prin educație și spre a face bine la modul discret, mi-am spus că în mod sigur acesta trebuie să presupună o întâlnire; o întâlnire de oameni, de inimi și de destine.

Când oamenii se întâlnesc pot schimba lumea în bine, pot să construiască comuniunea deplină a darurilor și pot crea lucruri cu adevărat valoroase.

Când virtuțile se întâlnesc descoperim perspectiva binelui desăvârșit, în care orice om poate să crească, iar când valorile se întâlnesc avem în față spațiul generos în care orice om are șansa de a-și desăvârși potențialul și de a-și înmulți talantul.

Când inteligența și generozitatea se întâlnesc descoperim adâncul viu și creator al fiecărui om dispus să ofere o șansă, să deschidă un drum sau pur și simplu să aibă curajul de a ajuta pe cineva să își descopere talentul.

O astfel de întâlnire ne propun doamnele profesoare Manuela Botiș și Uliana Jurcan, din a căror generozitate s-a născut această carte-album, construită de inteligența și talentul surprinzător și extrem de dezinvolt al copiilor și tinerilor elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, pe care îi îndrumă. Aceștia au exprimat în imagini și cuvinte expresia „în fiecare arbore cântă o vioară posibilă”, din volumul Străinii din Kipukua, al scriitorului și mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania.

Orice om de har știe să vadă într-un bloc de marmură o superbă statuie, într-o pânză albă culorile unui admirabil tablou, într-un arbore un instrument muzical de mare finețe sau într-un tânăr statura unui om de valoare, conștient de talentul pe care îl are. Într-o abordare, la fel de inspirată și generoasă ca a oricărui om de har, doamnele profesoare Manuela Botiș și Uliana Jurcan au lansat copiilor și tinerilor cu care lucrează admirabila provocare de a descoperi cum poate fiecare să își scoată la lumină armonia și finețea sufletului, chemat să întrupeze armoniile divine.

În cazul de față, ca să rămânem în logica enunțului-temă, dragostea este „puterea în stare să ne trezească ființa lăuntrică”, așa încât nu greșesc dacă spun că acest proiect s-a născut din dragostea dascălului pentru copiii și tinerii lui și mai ales pentru frumosul neîntinat pe care aceștia îl pot oglindi prin talentul și imaginația lor.

Văd acest album ca o invitație adresată generațiilor tinere de a descoperi personalitatea Mitropolitului Bartolomeu Anania, deopotrivă un om al Bisericii și un om de har, care prin verticalitatea lui și prin cuvintele lui poate fi privit ca un model de viață valid, la atâția ani după plecare lui din această lume. Sunt convins că mulți dintre tinerii care au lucrări în acest album nu l-au mai cunoscut direct, ci doar prin amintirile și poveștile părinților lor, dar o pot face acum prin a descoperi imaginea părintelui care crede până la capăt în talentul copilului său. Lor le spun doar atât: Mitropolitul Bartolomeu a fost un om providențial, care poate fi așezat fără niciun fel de dificultate în categoria subțire a marilor întâlniri care schimbă complet vieți și destine. Și făcea aceasta prin faptul că știa să vorbească și să se poarte în așa fel încât să scoată ce este mai bun din tineri. Credea în ei, în entuziasmul lor, în dorința lor sinceră de afirmare și mai ales în caracterul lor necorupt și nu se ferea să spună că în compania lor, și el, deși un om cu părul albit de ani, se simțea încă foarte tânăr. Și ce este mai important pentru calitatea lui de părinte, Mitropolitul Bartolomeu știa să se bucure de reușita fiecăruia, și pe care o trăia ca pe propria lui reușită. Fiecare dintre tinerii care s-au format prin cuvintele sau prin exemplul lui au trăit bucuria și siguranța pe care le-o dă privirea părintelui, care veghează din urmă drumul lor, chiar și după ce aceștia și-au luat zborul.

Acest album confirmă încă odată spiritul mereu tânăr al Mitropolitului Bartolomeu, care le vorbește și acum tinerilor, inclusiv și prin asemenea provocări fertile.

Îmi exprim toată considerația față de doamnele profesoare Manuela Botiș și Uliana Jurcan pentru generozitatea și inițiativa lor, pentru faptul că l-au ales pe Mitropolitul Bartolomeu să le ofere tinerilor acest imbold de a-și descoperi ființa lor lăuntrică, dar și pentru că au dorit să editeze acest album în beneficiul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”. Și prin acest proiect Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” confirmă că este spațiul privilegiat în care inteligența și generozitatea se întâlnesc în jurul unui om care a făcut mult bine în viața lui și care a dorit ca după plecarea din această lume să lase în urma lui o adevărată „fabrică de fapte bune”, care în mod sigur vor conta înaintea lui Dumnezeu.

Doresc să mulțumesc tuturor copiilor și tinerilor care au contribuit prin munca lor la reușita acestui proiect și au făcut ca acest album să fie viu, plin de viață și animat de multe idealuri frumoase. Lor le reamintesc în încheiere un îndemn al Mitropolitului Bartolomeu: „Să nu vă fie teamă să visați! Visați mult! Ca să aveți de unde pierde și să vă mai și rămână!

Pr. lect. univ. dr. Bogdan IVANOV
Administratorul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut