Campanie OSM Cluj: Donează sînge! Fii erou!

Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 10-14 decembrie, campania „Donează sânge! Fii erou!”.

Persoanele care doresc să doneze sînge sînt invitatese prezinte cu buletinul/cartea de identitate, în perioada amintită, orele 8:00-12:00, la sediul CRTS, dinstr. N. Bălcescu nr. 18.

Deficitul de unităţi de sînge şi preparate din sînge, necesare salvării vieţii unor bolnavi şi tratamentului altora, cu care se confruntă clinicile universitare clujene şi incapacitatea Centrului Regional de Tranfuzie Sanguină de a face faţă tuturor cererilor care vin din partea unităţilor spitaliceşti clujene, a motivat voluntarii Organizaţiei Studenţilor Medicinişti din Cluj, prin proiectul «Donează sînge! Fii erou!», să ajute Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj să acopere aceste necesităţi. Pe perioada celor cinci zile dorim ca numărul de donatori să se ridice la 600 şi să se recolteze o cantitate de aproximativ 270 l de sînge, fapt care ar constitui un record la nivel naţional” – precizează, într-un comunicat remis presei, preşedintele OSM Cluj, Eduard-Alexandru Bonci, şi coordonatorul proiectului, Roberta Florescu.

Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj,în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, desfăşoară campanii de donare de sînge de 12 ani.

M. T.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.