Campanie JCI Cluj: Împreună dotăm școlile din mediul rural!

După ce, în 2020, a reușit să distribuie peste 100 de echipamente IT unor elevi din comunități defavorizate, Asociația JCI Active Citizens Cluj intenționează, în acest an, să dezvolte proiectul Tech It Out prin amenajarea de „hub-uri” educaționale în mai multe școli din zona rurală a județului Cluj, în care elevii să poată testa diferite tehnologii utile în procesul educativ, dar la care nu au avut acces până acum.

Acestea vor fi dotate cu PC-uri și laptopuri, dispozitive VR sau imprimante 3D, zone de lucru și colțuri dedicate lecturii.

Conform celor anunțate vineri de inițiatorii proiectului, prima astfel de sală ar urma să fie inaugurată în 1 Iunie, de Ziua Copilului, la școala din Băișoara.

În prezent, JCI Cluj a lansat o campanie de colectare de device-uri (PC-uri, laptop-uri, tablete) pentru a dota aceste săli, precum și o strângere de fonduri pentru a putea achiziționa și alte materiale necesare, întreaga comunitate fiind invitată să se alăture acestui demers.

„Aceste echipamente îi vor ajuta pe elevii din mediul rural să aibă parte de lecții interactive și să își dezvolte diferite competențe. Având în vedere că aceste școli nu beneficiază de dotări de ultimă generație, credem că o astfel de inițiativă le va aduce noi perspective și oportunități. Educația stă la baza unei societăți sănătoase și reprezintă una dintre pricipalele direcții pe care noi le susținem prin acțiunile pe care le desfășurăm în cadrul organizației”, spune Izabella Szakacs, project manager Tech It Out.

Cei care doresc să sprijine proiectul pot dona prin Revolut sau BT Pay, la 0723476830 sau prin transfer în contul asociației JCI Active Citizens Cluj – RO04BTRLRONCRT0254378205 Banca Transilvania. Cei care doresc să doneze device-uri, sunt rugați să trimită un mesaj privat pe Facebook sau la adresa office@jcicluj.ro.

***

JCI Cluj are în prezent peste 45 de membri care vor să devină mai buni în domeniul lor și în leadership, dar și să se implice în comunitate și să producă schimbări pozitive. La nivel internațional, JCI (Junior Chamber International) este cea mai mare organizație pentru tineri lideri și antreprenori. Are 100 de ani de existență, este prezentă în peste 6.000 de comunități locale din 120 țări și numără peste 200.000 de membri.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut