Campanie de accesibilizare a lacurilor pentru persoane cu dizabilităţi

Un proiect în premieră în România se va derula la Cluj, cu scopul de accesibilizare a lacurilor pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Clujul dă startul accesibilizării lacurilor! Pe 9 iulie, pornim „Spre normalitate, în caiace adaptate” pe lacul Gheorgheni şi strângem fonduri pentru accesibilizarea lui, în premieră în România, pentru persoanele cu dizabilităţi. Vino să vâsleşti alături de noi şi de Gaşca Zurli, în cadrul unui maraton de 12 ore! Duminică, 9 iulie, în Iulius Parc din Cluj-Napoca se dă startul primului eveniment din proiectul „Spre normalitate în caiace adaptate”, proiect prin care Asociaţia Caiac SMile îşi propune, în premieră în România, să accesibilizeze lacurile pentru persoane cu dizabilităţi. Timp de 12 ore, începând de la 10:00 dimineaţa, Caiac SMile îi cheamă pe clujeni să dea o vâslă de ajutor şi să strângă kilometri din caiac”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Asociaţia Caiac SMile. Distanţele parcurse vor fi transformate în fonduri de către partenerii Asociaţiei, care vor fi folosite pentru dotarea, în premieră în România, a unui lac (Gheorgheni din Iulius Parc) cu ponton special pentru persoanele cu dizabilităţi, caiace adaptate, sistem de boxe plutitoare care emit sunete speciale pentru nevăzători, vâsle, padele şi veste de salvare corespunzătoare. Invitaţi speciali sunt Gaşca Zurli şi Mirela Retegan, care vor susţine un spectacol în deschiderea maratonului. „Clujenii iubesc să vâslească din caiac, am văzut asta la toate evenimentele la care am participat. Noi le propunem acum să fie eroi pentru semenii noştri care au diferite dizabilităţi. Pe 9 iulie, fiecare poate ajuta la accesibilizarea lacului Gheorgheni din Iulius Parc, doar vâslind pe lac. Vor avea cea mai veselă şi iubită galerie din România: Gaşca Zurli!”, declară preşedintele asociaţiei Caiac SMile, Ionuţ Stancovici. Iniţiatorii proiectului şi-au propus accesibilizarea a cel puţin 10 lacuri din România pentru persoanele cu dizabilităţi, în special locomotorii. Practicarea activităţilor sportive poate fi atât metodă, cât şi mijloc de diminuare a consecinţelor negative pe care deficienţa le are asupra dezvoltării personalităţii.

„Una dintre nevoile primare ale oamenilor este apartenenţa la o comunitate în care să se simtă protejaţi, susţinuţi şi încurajaţi astfel încât să se poată dezvolta armonios din toate punctele de vedere. Ne dorim să ajutăm la reclădirea încrederii în forţele proprii prin susţinerea sentimentului de implicare activă şi apartenenţă la societate”, subliniază Ionuţ Stancovici.

Obiectivele acestui proiect vizează accesibilizarea sportului cu caiacul astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată practica această activitate, dar şi acţionarea împotriva formelor de discriminare şi implicarea comunităţii în proiectele sociale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut