Camera Deputaților: În starea de alertă, piețele în spații închise își pot continua activitatea

Camera Deputaților a adoptat, marți, amendamentul PSD potrivit căruia, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție sanitară, informează AGERPRES.

Amendamentul, inițiat de Marcel Ciolacu și Daniel Zamfir, a fost introdus în proiectul pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, care a fost adoptat cu 173 voturi pentru, unul împotrivă și 93 abțineri.

La dezbaterile generale, deputatul PSD Daniel Suciu a spus că, prin amendamentul referitor la piețe, PSD corectează măsura luată de guvernul PNL de a le închide.

„Guvernul PNL vine și spune că închide piețele, iar parlamentarii PNL astăzi au votat în comisie împotriva acestei decizii. Cred că este cel mai bun lucru pe care puteați să-l faceți, pentru că o asemenea măsură este aberantă, o prostie și piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și prevenție”, a spus Suciu.

Camera Deputaților este for decizional.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.