Calendarul aniversărilor în: Festivalul “Toamna Muzicală Clujeană’’: Adrian Pop la 60 de ani

    Eveniment emblematic al Clujului autumnal, ajuns acum la cea de-a 45-a ediţie, Festivalul organizat de Filarmonica de Stat „Transilvania” şi-a făcut un bun obicei şi o onoare din celebrarea muzicienilor urbei. În acest an, locul aniversaţilor îi revine lui Adrian Pop, rector al Academiei de Muzică „Gh. Dima” (instituţie co-organizatoare a Festivalului), la a cărui creionare de profil muzical se conjugă perfect perspectiva de creator, cea de muzicolog şi de dascăl. Recunoaştem, nu este sărbătorit doar compozitorul sau profesorul de înalt rang academic; Filarmonica „Transilvania” omagiază, de fapt, un drag membru al familiei, căci Adrian Pop a dăruit, pînă în 2004, mai bine de două decenii din viaţa sa acestei instituţii, fiind între anii 1991 şi 1995 directorul ei general. Celebrarea a luat, inevitabil, turnura unui eveniment de casă, în sensul cel mai emoţionant şi mai cald al cuvîntului.

Aşadar, „Medalionul componistic” pe care Filarmonica din Cluj-Napoca i l-a pregătit sărbătoritului a fost secţionat, voit, de către autor în trei „episoade” distincte; preferînd să evite programarea în cadrul aceleiaşi seri a unui mănunchi de piese din creaţia proprie, Adrian Pop a optat pentru o segmentare a ofertei şi în termeni picturali a portretului său, inserînd în trei seri diferite cîteva lucrări ce îl dezvăluie pe creator în dialog febril cu genurile coral, cameral şi simfonic. Această strategie lasă de fapt spectatorului răgazul contemplării şi libertatea de a trasa singur liniile de prelungire între etapele creatoare puse în lumină, invitîndu-l cu abilitate pe meloman să caute corespondenţe între titluri dar, mai presus de toate, să reconstituie în mozaic identitatea artistică a autorului. Este echivalentul acelui „pas în spate” pe care contemplarea şi înţelegerea temeinică a unui tablou complex îl impune.

Seara de 2 octombrie a aşezat în ramă, nu întîmplător, creaţia corală; dincolo de sublinierea afinităţii autorului pentru cînt, includerea a trei piese în programul susţinut de Corurile „Soli-Tutti” din Paris şi „Cappella Transylvanica” din Cluj-Napoca ţinteşte cu semnificaţia dincolo de partitură. Nu a fost greu de intuit omagiul pe care compozitorul l-a adus tatălui său, maestrul Dorin Pop, un personaj cheie pentru înflorirea unei frumoase tradiţii corale la Cluj, prin munca sa de dirijor al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi de fondator al ansamblului „Cappella Transylvanica”, în prezent condus de către discipolul său, Cornel Groza. Dacă piesele Hora miresii şi Vine hulpe de la munte, scrise în anii ’70 – ’80 şi-au asigurat de mult succesul şi locul în repertoriul multor formaţii corale prin prospeţimea expresiei, lucrarea în primă audiţie Les voix de la nuit (2010) adaugă, în completare, un coeficient poetic de mare adîncime triadei corale, activat de versurile lui Alfred de Musset (La nuit d’aout) şi Alexandru Macedonski (Noapte de mai). Sondînd cu fineţe simbolistica nopţii, autorul nu se poate desprinde de aluzii la madrigalul renascentist, prin structură, sau la creaţia lui Gesualdo şi Monteverdi, prin trimiteri melodice de subsol. Descoperim aici o muzicalizare a cuvintelor într-o versiune modernă prin efecte şi limbaj, ce trădează sensibilitatea şi fibra poetică ascunsă a compozitorului.

Lucrarea Solstiţiu  (1979), prezentată pe 14 octombrie, sub bagheta dirijorului britanic Paul Mann, îl înfăţişează pe Adrian Pop ca pe un compozitor în plină ascensiune, lansat am spune, apolinic, în prospectarea sonorităţilor orchestrale, urmînd firul ideatic al unei ancestrale colinde „a Soarelui” ce preamărea naşterea astrului la Solstiţiu. Ne permitem să interpretăm sugestia lexicală din titlu, evaluînd întreaga sa creaţie la acest moment aniversar, drept metaforă a emergenţei sale ca şi compozitor pe scena muzicală românească la finalul anilor ’70. Adîncirea sa în căutarea sursei de inspiraţie spre zona arhetipului, dar şi reprezentarea sonoră a temei alese, vorbesc despre un autor de o maturitate a gîndirii remarcabilă, la cei 28 de ani pe care autorul îi avea atunci şi care îi defineşte şi azi orizontul.

Recurgînd la potenţialul timbral esenţializat al cvartetului de coarde ce reclamă stăpînirea desăvîrşită a aplicării procedeului unei reducţii de stări şi condensarea lor pe portativ, lucrarea Mătasea şi metalul nu este decît o nouă recidivă poetică a autorului. Programată în primă audiţie absolută pe 15 octombrie, în interpretarea „Cvartetulului Transilvan” şi definită de către Adrian Pop drept un „eseu sonor”, un „torso”, piesa insuflă muzică versurilor lui Pablo Neruda, în tentativa poetului de a aborda tematica dualităţii feminin-masculin. Este cel mai recent opus al compozitorului (2011), alcătuit din toate nuanţele spectrului expresiv, turnate într-o formă muzicală cu aspect de monolit. Cei patru interpreţi ai Cvartetului – Gabriel Croitoru, Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan – vor pune din plin în valoare universul lucrării saturat în subteran de metaforă, dar care generează sonor transparenţe armonice vecine cu sublimul.

Discipol al maeştrilor Sigismund Toduţă, iar apoi, Cornel Ţăranu, deţinător a numeroase premii cucerite în ţară şi străinătate, distincţii ce jalonează un traseu componistic în crescendo, Adrian Pop ne poartă în cele trei seri printr-un labirint semiotic şi muzical, oferindu-se drept ghid prin detaliile furnizate în programele de sală. Dacă în piesele de tinereţe îl găsim extrem de matur ca pătrundere, în cele recente îi aplaudăm cu admiraţie prospeţimea, actualitatea şi acea formă de agregare stilistică ce pare să lase toate opţiunile de evoluţie deschise. Îl felicităm cu căldură pentru instantaneele componistice de pe traiectul carierei sale de pînă acum, îi urăm viaţă lungă şi aşteptăm, curioşi, să vedem cum va negocia parteneriatul cu muzele în opera sa, pentru următorul deceniu.

Lector univ.dr. Bianca Ţiplea Temeş