Calea Crucii de vindecare pentru familii

Biroul pentru Pastorația Familiei din Episcopia de Cluj-Gherla organizează sâmbătă, 18 martie, la Mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuar Arhiepiscopal Major (str. Romul Ladea nr. 6), „Calea Crucii de vindecare pentru familii” – „un popas aparte de rugăciune acum, în timpul Postului Mare”.

„După slujba Vecerniei, ce va fi oficiată de la ora 17:00, în capela Mănăstirii Surorilor Congregației Maicii Domnului din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, cei prezenți vor porni în mod simbolic pe urmele Domnului, pe calea pătimirii Sale mântuitoare, urcând în procesiune colina de lângă locașul mănăstirii. Cu opriri meditative la fiecare stațiune, drumul ce va fi parcurs conduce la crucea ce străjuiește pe locul cel mai înalt, în semn de protecție, luminare și binecuvântare. Spre deosebire de rugăciunea tradițională a Căii Crucii, care se face în acest timp al Postului în toate bisericile și capelele Eparhiei de Cluj-Gherla, această rugăciune are ca intenție principală vindecarea familiilor” – precizează Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Rugăciunea va fi condusă de reprezentanții Biroului pentru Pastorația Familiei ce funcționează la nivel eparhial, coordonat de pr. Călin Sechelea.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut