Călătorii au dreptul la despăgubiri cînd întîrzie trenul

trenCentrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) oferă informaţii privind drepturile călătorilor care apelează la serviciile de transport feroviar, şi precizează că transportatorul trebuie să ofere asistență în caz de întîrzieri sau anulări de trenuri, pierderi ale trenurilor de legătură sau în caz de accidente, dar și despăgubiri.

Pentru situația anulării sau întîrzierii trenului înainte de plecare sau în timpul călătoriei cu mai mult de 60 de minute, călătorul are posibilitatea să opteze între: * rambursarea întregului cost al legitimației de transport, în condițiile de achiziție a acesteia, pentru partea sau părțile de călătorie care nu au fost efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie stabilit inițial, însoțită de asigurarea, după caz, a transportului de întoarcere la punctul inițial de plecare în cel mai scurt timp * continuarea sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, cît mai repede posibil * continuarea sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului.

În cazul în care se alege continuarea sau redirecționarea călătoriei, dar și în cazul în care trenul, deși a respectat ora de plecare, a ajuns la destinație cu o întîrziere de peste 60 de minute, călătorul poate solicita întreprinderii feroviare plata unei despăgubiri pentru întîrziere între locul de plecare și de destinație menționate pe legitimația de călătorie, despăgubirile minime fiind fixate astfel: * 25% din prețul legitimației de transport pentru o întîrziere între 60 și 119 minute * 50% din prețul legitimației de transport pentru o întîrziere de 120 de minute sau mai mult.

Despăgubiri pentru pierderea bagajelor
În cazul pierderii sau pagubei rezultate din pierderea totală / parţială a bagajelor, transportatorul urmează să plătească despăgubire: * în limita sumei dovedite de călător, dar care să nu depășească 80 DST pe kilogram de masă brută lipsă sau 1.200 DST pe bagaj, dacă suma pierderii sau pagubei suferite este dovedită (DST – Drepturi Speciale de Tragere – cursul de schimb poate fi urmărit pe pagina de internet a BNR, www.bnr.ro) * în limita a 20 DST pe kilogram de masă brută lipsă sau 300 DST pe bagaj în cazul în care suma pierderii sau pagubei suferite nu este dovedită.

Despăgubirea în cazul avarierii bagajelor nu trebuie să depășească suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală a bagajului, respectiv suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părții depreciate.

Dacă pasagerul dovedește că pierderea sau paguba a rezultat ca urmare a întîrzierii, transportatorul trebuie să plătească pentru fiecare zi de întîrziere de la data solicitării livrării, dar nu mai mult de 14 zile, o despăgubire egală cu suma pierderii sau pagubei, pînă la limita a 0,80 DST pe kilogram de masă brută lipsă a bagajelor. Dacă pasagerul nu dovedește că pierderea sau paguba a rezultat ca urmare a întîrzierii, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire forfetară de 0,14 DST pe kilogram de masă brută de bagaje sau 2,80 DST de bagaj livrat cu întîrziere.

Aplicație despre drepturile călătorilor
Este bine să aveți la dumneavoastră în permanență un “manual” al drepturilor de care beneficiază cei care călătoresc în Uniunea Europeană (UE). Este vorba despre o simplă aplicație, care poate fi descărcată pe telefonul mobil: ECC-Net Travel app şi care oferă informaţii, inclusiv în romînă, despre drepturile celor care utilizează trenul în UE, Norvegia și Islanda. ECC-Net: Travel app este disponibilă pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare iOS, Android și Microsoft Windows și poate fi descărcată din Apple app store (pentru iOS), Google Playstore (pentru Android) și din Windows Apps+GamesStore (pentru Windows Phone). Aplicația funcționează offline pentru a evita costurile de roaming.

“Pentru fiecare situație, aplicația nu numai că vă informează dacă aveți anumite drepturi, dar vă și explică modalitatea în care le puteți exprima. După selectarea țării și a situației (transport, închiriere mașini, hotel etc.), aplicația vă va arăta care sunt drepturile și vă va permite să le prezentați comerciantului în limba sa. Noua secțiune oferă date de contact relevante ale fiecărui Centru European al consumatorilor local, precum şi ale ambasadelor locale, pentru situaţii de urgenţă.” afirmă Irina Chirițoiu, director ECC Romania.

Mai multe informații despre drepturile pasagerilor feroviari sînt disponibile la adresa www.eccromania.ro/media/pdf/07.Drepturile_pasagerilor_feroviari.pdf

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.