Cadouri pentru copii din Cluj de la compania Distribuție Energie Electrică

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, a demarat campania “Energia Veseliei”, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Campania se va desfăsura până în 3 iunie și vizează acțiuni de responsabilitate socială, concursuri de creație adresate copiilor, precum și concursuri de cunoștințe pentru elevii din sistemul de învățământ.

Acțiunile de responsabilitate socială se vor desfășura la Spitalul de Pediatrie 2, din Cluj Napoca, compania pregătind cadouri personalizate, pe categorii de vârste, pentru toți copiii internați sau care se află în etape de tratament pe secțiile de oncologie pediatrică, hematologie, cardiologie pediatrică ori hepatologie pediatrică. De asemenea, copiii de la Centrul de Prevenire și Combatere a Violenței în Familie, din Târgu Mureș și cei instituționalizați în Centrul de Plasament “Casa Eva”, a Asociației Concordia din Ploiești, vor primi cadouri din partea companiei.

La concursul de creație, adresate copiilor, având ca temă „Energie Verde pentru viitorul nostru”, copiii sunt invitați să realizeze desene, colaje, picturi, modelaje sau fotografii pe tema dată. Concursul se va desfășura pe pagina de Facebook a companiei, iar premiile constau în vouchere la magazine de jucarii, din zona de reședință a câștigătorilor, pentru a-și achiziționa jocurile și jucăriile mult dorite. Concursuri de creație se vor desfășura și la nivel intern, pentru copiii angajaților, pe tema „Energia Verde- natura în folosul omului”, aceștia având posibilitatea de a-și demonstra creativitatea prin desene, picturi, eseuri, colaje sau fotografii.

În perioada 2-3 iunie, elevii înscriși în sistemul de învățământ dual, în instituțiile cu care compania a creat parteneriate, din județele Cluj, Bihor, Alba, Brașov și Prahova, vor putea participa la concursul online de cunoștințe din domeniile tehnologie, chimie și fizică. Competiția urmează a se desfășura în două etape – faza pe licee, respectiv, faza pe țară. Primii trei câștigători ai fiecărei etape vor primi premii importante.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.