Câciu: Ajustări de taxe sau eliminarea unor facilităţi nu vor fi decise mai devreme de 2024

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că posibile ajustări de taxe sau eliminarea unor facilităţi pentru anumite sectoare nu vor fi decise mai devreme de 2024, urmând ca implementarea acestor măsuri să se producă în anii 2025-2026, acolo unde sunt „distorsiuni economice create de sistemul fiscal”.

El a fost întrebat dacă pentru anul 2024 sunt avute în vedere noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale pentru anumite sectoare.
„Eu v-am spus destul de clar şi am fost destul de clar că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc, jalonul din PNRR spunându-ne ce am avut de făcut până în 2023. Pe de altă parte, tot în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să intrăm pe o serie de ajustări. Din punctul meu de vedere, acest lucru va fi făcut, dar vă vom anunţa după deciziile coaliţiei, dar nu mai devreme de 2024. O să vedeţi la momentul în care începem această dezbatere şi implementarea să se facă în 2025, 2026 pe anumite zone. Acolo unde, pentru că se pune întotdeauna un subiect ca şi cum ar fi un subiect care-i defavorizează pe unii sau pe alţii, acolo unde sunt distorsiuni economice create de sistemul fiscal”, a declarat Adrian Câciu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut