Buzoianu îi explică lui Nicoară de ce candidează independent

Candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu îi transmite senatorului liberal Marius Nicoară că a intrat în cursa electorală pentru a depolitiza administaţia clujeană şi pentru a aduce un plus de vitalitate administraţiei clujene. Reacţia lui Buzoianu vine după ce Nicoară s-a declarat dezamăgit de faptul că Octavian Buzoianu a ales să candideze la Primăria Cluj-Napoca, fiind susţinut de PSD.

„Nu intru în politică, nu mă interesează cariera politică, iar aceasta este dovada consecvenţei mele pe termen lung. M-am motivat să candidez ca independent pentru că doresc să îmi pun amprenta asupra dezvoltării Clujului şi să depolitizez administraţia. Îl cunosc de mult timp pe Marius Nicoară şi e adevărat că de-a lungul anilor am avut multe discuţii cu el să intru în partid, aşa cum şi alte partide mi-au propus, dar subliniez, sînt consecvent principiilor mele. Candidez independent din dorinţa de a aduce un plus de vitalitate administraţiei clujene. Aş fi fericit dacă şi PNL sau membri ai PNL care mă cunosc şi au încredere în mine ar veni alături de toţi cei care mă susţin, pentru binele Clujului“, a arătat Buzoianu.

Liberalul Marius Nicoară afirmase ieri că Octavian Buzoianu este un prieten vechi de al său, precizînd că este dezamăgit de faptul că a ales să reprezinte PSD la alegeri. „L-am chemat în PNL acum mulţi ani, dar a spus că nu îl mai interesează politica. Îmi pare rău că s-a alăturat PSD”, a spus Marius Nicoară.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.