Burse pentru elevii clujeni

Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse aferent semestrului II al anului școlar 2020-2021, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat.

Astfel, 23.277 de burse ar urma să fie acordate elevilor clujeni, dintre care 18.261 de merit, 35 de performanță, 398 de studiu, și 4.581 de ajutor social. Cele mai multe burse de merit vor merge la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu -1000, urmat de Liceul Teoretic Onisifor Ghibu -962, Colegiul Național George Coșbuc -922. Cele mai multe burse de ajutor social vor merge la Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr -208, urmat de Liceul Teoretic Bathory Istvan -177 și de Colegiul de Muzică Sigismund Toduță -175.

Pentru primul emestru al anului 2020-2021, au fost acordate 17.660 de burse.

Bursele școlare ale elevilor din Cluj-Napoca sunt mai mari, începând cu acest an. La sfârșitul lui 2020, aleșii locali au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse aferente anului școlar 2020-2021, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat.

Astfel, bursele de performanță acordate lunar au crescut de la 130 de lei la 150 de lei, iar cele de merit sunt în valoare de 120 de lei, față de 100 de lei cât erau înainte. Valoarea burselor de studiu este de 110 lei, iar a celor sociale de 100 de lei lunar, în comparație cu 80, cât erau înainte.

A.M.C,

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut