Bosch face angajări pentru fabrica din Cluj

Concernul german a demarat angajările pentru fabrica aflată în construcţie în parcul industrial Tetarom III din Jucu, prin postarea pe site-ul propriu a celor 15 poziţii vacante în acest moment în cadrul companiei.

Concernul Bosch a anunţat pe site-ul propriu că va începe să caute ingineri cu diferite specializări şi personal economic şi administrativ. Posturile libere sînt afişate pe site-ul companiei (www.bosch.com.ro), la secţiunea „Cariere“, şi pe două site-uri de recrutare (www.bestjos.ro şi www.ejobs.ro). Bosch intenţionează ca la unitatea care va fi deschisă în parcul Tetarom III să fie angajaţi, pînă la sfîrşitul anului viitor, în jur de 325 de persoane, care vor activa în producţie, cercetare şi administrativ.

Grupul Bosch a început construcţia fabricii din Jucu la începutul lunii mai, acolo urmînd să se producă unităţi electronice de comandă pentru industria auto. În faza de construcţie, investiţiile planificate se ridică la 77 de milioane de euro, noul centru urmînd să aibă o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. Lucrările avansează conform planului, şi vor fi finalizate în a doua jumătate a anului viitor. În următorii ani, locaţia urmează să fie extinsă. Centrul va face parte din divizia Automotive Electronics, care produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi aproximativ 20.000 de angajaţi.

Cluj va deveni pentru Bosch un centru extrem de important, urmînd ca aici să se construiască atât un centru de cercetare şi dezvoltare, cît şi o unitate de producţie pentru industria auto. Bosch acordă o mare importanţă pregătirii angajaţilor săi, iar posturile pe care dorim să le ocupăm presupun perioade diferite de adaptare şi training. Întrucît poziţia de inginer necesită o perioadă de acomodare şi de training mai îndelungată, vom începe căutările pentru aceste poziţii. Într-o primă fază căutăm ingineri atît pentru centrul de cercetare şi dezvoltare de la Cluj, cît şi ingineri pentru unitatea de producţie, aceştia urmînd să fie trimişi pentru şcolarizare la fabricile Bosch din Germania, Franţa sau Ungaria“ a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch SRL şi reprezentanta grupului Bosch în România.

Pînă în prezent, Grupul Bosch este prezent în 3 oraşe din România: Bucureşti, Blaj şi Timişoara. În Bucureşti, Bosch are, din 1994, o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, echipamente auto pentru piaţa de aftermarket. În 1999, tot în Bucureşti a fost deschis BSH Electrocasnice SRL. Din 2005, la Blaj se află o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care este în prezent extinsă cu o unitate de producţie destinată industriei auto, iar în Timişoara a fost deschis în 2008 un centru de comunicare. La începutul acestui an, concernul Bosch avea circa 1.400 de angajaţi în România.

Grupul Bosch este un furnizor de tehnologii şi servicii, care activează în construcţia de autovehicule, tehnologie industrială, bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii. În 2011, Bosch a avut peste 300.000 de angajaţi, circa 350 de filiale şi companii regionale în mai mult de 60 de ţări, şi o cifră de afaceri de 51,5 miliarde de euro. Anul trecut, Bosch a cheltuit peste 4,2 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare şi a înregistrat peste 4.100 de patente internaţionale.
Compania a fost înfiinţată în 1886, la Stuttgart, de Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică”. Acum, 92% din acţiunile Robert Bosch GmbH sînt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sînt deţinute de trustul industrial Robert Bosch Industrietreuhand KG, care asigură şi funcţiile de conducere. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch şi de Robert Bosch GmbH.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.