Bosch a primit 30 de milioane de euro ajutor de la stat

Guvernul României a aprobat acordarea ajutorului de stat companiei germane Bosch, care urmează să deschidă o unitate de producţie de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. “Este vorba despre o sumă de aproximativ 30 de milioane de euro, care constă în anumite tipuri de scutiri, eşalonări sau taxe reduse la import-export. Din punctul de vedere al investiţiei, aceasta devine sigură. Odată ce ajutorul de stat a fost aprobat, nu mai este nici un obstacol privind începerea lucrărilor. Din discuţiile cu Bosch, a reieşit intenţia companiei de a începe lucrările la hale încă în vară, urmînd ca din toamnă acestea să fie date în funcţiune, etapizat”, a afirmat Tişe, precizînd că dorinţa Bosch este să angajeze circa 2000 de oameni în mai multe etape, iar investiţia ar putea ajunge la peste 60 de milioane de euro.

„Sperăm ca investiţiile Bosch şi De Longhi să ne ajute în discuţiile cu alţi investitori cu care negociem în prezent. Sperăm, de asemenea, ca în urma acestor investiţii, rata şomajului să se menţină la un nivel redus la nivelul judeţului Cluj”, a mai subliniat Tişe. Potrivit acestuia, detaliile privind obligaţiile companiei Bosch vor fi prezentate după semnarea efectivă a contractului.

Admnistraţia judeţeană a semnat, pe 17 februarie, contractul cu compania germană Bosch privind deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, considerată cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului. Potrivit contractului compania germană ar urma să rămînă locată la Jucu, cel puţin şapte ani, pînă cînd va finaliza cele două etape ale investiţiei.

„Numărul de angajaţi discutat cu ei este de 2.000, în două etape: o primă etapă care va începe anul acesta şi se va finaliza anul viitor, în 2013, şi o a doua etapă, care va începe anul viitor şi se va încheia în 2015.Practic, aceste investiţii sînt etapizate, aşa cum este şi obligativitatea de a respecta contractul cu noi şi de a plăti despăgubiri”, a adăugat preşedintele CJ.

Compania germană a concesionat 21 de hectare de teren, pe o perioadă de 99 de ani, cu posibilitate de cumpărare. “Există posibilitatea de a se cumpăra acest teren cînd doreşte investitorul, dar cu obligativitatea ca în cazul în care îl vinde mai departe cu un preţ mai mare decît vindem noi, diferenţa de preţ să revină Consiliului Judeţean şi nu investitorului.De asemenea, în cazul în care se decide să plece înainte de termenul stabilit, investitorul va fi obligat să plătească unele despăgubiri, sau să aducă un alt investitor”, a amintit Tişe prevederile contractuale.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.