Bonțida, plasată în zona roșie

Comuna Bonțida a fost plasată în zona roșie, după ce incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 / 1000 de locuitori. Astfel, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 26.03.2021, se dispun următoarele măsuri: organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului este interzisă în aceste localități. De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Potrivit hotărârii, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. Nu este permisă, de asemenea, activitatea în baruri, cluburi şi discoteci și nici activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a mai dispus planarea în zona galbenă a comunelor Borșa (2,99), Iclod (1,85) și Suatu (1,97) de pe raza județului Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.