Boc revine la ideea tunelului pe sub centrul municipiului Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc a propus, în prima şedinţă de consiliu local din anul 2013, două proiecte majore de infrastructură pentru Cluj-Napoca.
Edilul i-a anunţat pe consilierii locali despre proiectul tunelului de sub zona centrală a municipiului şi despre un parking subteran în zona centrală.

”Intrarea ar urma să se facă de pe Clinicilor subteran pînă la Tribunal – 21 Decembrie 1989 cu o bandă pe mers şi una de întors. Construirea ar urma să fie făcută cu un aparat modern. Tunelul poate reprezenta o soluţie de finanţare pe fonduri europene şi care ar decongestiona zona ultracentrală a oraşului. Proiectul a fost evaluat iniţial la 100 de milioane de euro. O bună parte s-ar putea finanţa din fonduri europene, de pînă la 70 de milioane de euro. Am putea finanţa şi noi cu restul banilor, deci e posibil să se facă acest lucru”, a menţionat Boc. Edilul a explicat că obiectivul de infrastructură ar putea să aibă două ieşiri, una spre Calea Turzii şi alta spre Piaţa Gării. ”Aceste ieşiri din tunel ar face ca această investiţie să fie cu adevărat utilă. În plus, vrem să amenajăm şi un parking subteran, pentru a decongestiona traficul din centrul oraşului”, a mai spus Emil Boc.

Precizăm că ideea unui tunel pe sub zona centrală a municipiului Cluj-Napoca a mai fost lansată şi în 2008, însă ulterior s-a renunţat la ea, din cauza costurilor foarte ridicate la acest obiectiv.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.