Bo Xilai – mai aproape de banca acuzaţiilor

La Razon

Fostul guvernator al provinciei Chongqing, Bo Xilai, şi-a făcut apariţia în procesul legat de “dosarul Heywood”, scandalosul caz de asasinare prin otrăvire a unui om de afaceri britanic pentru care justiţia chineză a condamnat-o pe soţia lui Bo, Gu Kailai, la pedepsa cu moartea comutată în închisoare pe viaţă. Agenţia oficială Xinhua a dat publicităţii cîteva extrase ale procesului care s-a încheiat împotriva adjunctului şi “mîna dreaptă” a lui Bo, fostul şef al Poliţiei din Chongqing, Wang Li Jun.

În textul pe care guvernul comunist a decis să-l publice pentru a oferi o versiune oficială a procesului, Wang este citat subliniind că guvernatorul Bo l-a certat aspru şi chiar i-ar fi dat o palmă peste faţă, cînd a aflat că dorea să o ancheteze pe soţia lui, deşi el o filmase, fără ştirea ei, cînd ea îşi recunoştea crima. Scena ar putea deveni o probă decisivă pentru a demonstra complicitatea lui Bo Xilai în acest caz.

Este însă paradoxal faptul că Wang, în loc să fie tratat ca un erou, pentru a fi pus mai presus justiţia în locul binelui personal, înfruntîndu-şi superiorul, el este judecat pentru dezertare, abuz de putere, manipulare a legii în scopuri personale şi corupţie. Nu se aşteaptă ca sentinţa să fie prea aspră: colaborarea sa cu justiţia îl va salva de la pedeapsa capitală.

Cu cîteva săptămîni înainte de începerea Congresului în care se va decide schimbarea membrilor de la conducerea Partidului Comunist Chinez, viitorul lui Bo Xilai pare pe zi ce trece mai negru. Carismaticului lider care a reuşit să înflăcăreze masele cu sloganurile sale populiste, cu cruciada sa “anticorupţie”, i s-a pregătit deja sicriul politic. Cu un mesaj adresat simpatizanţilor săi: “neo-maoismul” trece prin momente grele.

Trei scenarii sînt posibile în privinţa lui Bo. Primul ar fi ca Bo să nu fie expulzat din PC Chinez. Autorităţile l-ar meţine în actualul limb, fără să-l expulzeze din partid, în pofida ultimelor dezvăluiri. Bo mizează în continuare pe un grup de susţinători care ar putea face presiuni asupra conducerii. Implicarea sa în procesul pentru moartea omului de afaceri Neil Heywod este folosită de facţiunile rivale pentru a forţa plecarea sa din PCC. Acest punct ar marca ieşirea lui definitivă din politica chineză şi ar deschide o perioadă dificilă pentru susţinătorii lui. Al treilea, cel mai sumbru, este ca Bo să fie acuzat de complicitate la crimă. China ar putea face un pas înainte în acest scandal politic, cel mai mare din ultimele decenii, acuzîndu-l pe Bo Xilai de complicitate la crimă. La fel ca soţia lui, condamnată la moarte pentru asasinarea cetăţeanului britanic, el ar putea primi pedeapsa capitală comutată în închisoare pe viaţă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.