BNR: Inflație de peste 16% la sfârșitul anului

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor.

BNR estima în august 2022 o inflaţie de 13,9% pentru finalul anului şi de 7,5% pentru 2023. De asemenea, banca centrală anticipa în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru sfârşitul acestui an şi de 6,7% pentru anul viitor.
Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată să urmeze o traiectorie uşor ascendentă până la sfârşitul anului viitor. În scenariul de bază, tendinţa descendentă va fi întreruptă temporar în trimestrul III din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la bunurile energetice, cu impact la nivelul ratei anuale a inflaţiei timp de 4 trimestre. Ulterior, la finele trimestrului III 2024, convergenţa către ţinta de inflaţie este prevăzută a fi rapidă.
BNR menţionează că extinderea schemei de plafonare după 31 august 2023 sugerează, la prima vedere, un nivel al indicatorului la finele anului 2023 cu circa 4,1% sub nivelul indicat de scenariul de bază şi, în plus, o traiectorie descendentă neîntreruptă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut