Bilete de tratament pentru pensionari în 2016

pensiiCasa Judeţeană de Pensii Cluj aanunţat că începe valorificarea biletelor de tratament, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice Bucureşti (Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „T.B.R.C.M.” SA), precum şi a numărului de locuri contractate, respectiv a numărului de locuri repartizate instituţiei, prima zi de intrare a seriei I fiind data de 15 februarie 2016.

Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacitătii de Muncă „T.B.R.C.M.” SA deţine complexe balneare în următoarele staţiuni: Amara – jud. Ialomiţa; Bala jud. Mehedinţi; Bizuşa – jud. Sălaj; Buziaş – jud. Timiş; Covasna – jud. Covasna; Geoagiu – jud. Hunedoara; Moneasa – jud. Arad; Olăneşti – jud. Vîlcea; 1 Maijud. Bihor.

In vederea creşterii calitătii serviciilor de tratament balnear, cazare şi masă pentru beneficiarii biletelor de tratament balnear eliberate de Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti, Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „T.B.R.C.M.” SA a derulat în ultimii ani ample programe de investiţii şi modernizări a bazelor de tratament balnear, a camerelor şi restaurantelor, fiind ridicat gradul de confort în sucursalele societăţii. Astfel, pe parcursul ultimilor ani, o parte însemnată din locurile de cazare au fost reclasificate la o categorie superioară de confort, ajungîndu-se ca 32% din capacitatea hotelieră să fie clasificată la categoria 3, iar 68 % din capacitatea hotelieră să fie clasificată la categoria 2. O descriere detaliată a serviciilor oferite de sucursalele societăţii poate fi găsi pe pagina web a societătii, www.tbrcm.ro.

Şi în acest an, atribuirea biletelor de tratament se va face cu respectarea criteriilor emise de Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti, iar actele necesare pentru solicitarea biletelor de tratament sînt: * cerere tip * declaraţie tip * copie BI/CI * cupon de pensie * acte doveditoare pentru solicitarea biletelor gratuite – refugiaţi (copie hotărîre), persoane cu handicap (copie certificat + copie program individual de reabilitare), veterani de război (copie legitimaţie), detinuţi politici (copie hotărîre), pensionari de invaliditate (copie decizie emisă de Comisia de Expertiză + copie program individual de reabilitare).

In vederea ridicării biletelor de tratament trebuie prezentate cartea de identitate n original), ultimul cupon de pensie şi biletul de trimitere de la medicul de familie (în original şi copie).

Biletele de tratament pentru pensionari reprezintă ocazia perfectă pentru cei care doresc să plece în staţiunile din România pentru a-şi trata afecţiunile, dar nu în funcţie de staţiune, ci de profilul medical al afecţiunii, avînd în vedere tratamentele recomandate de medic pentru afecţiunea de care suferă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.