Bîldea solicită reabilitarea urgentă a Turnului Pompierilor

turnConsilierul local PNL Ioan Bîldea îi atrage atenţia primarului Emil Boc asupra necesităţii urgentării demersurilor pentru reabilitarea „unui simbol al oraşului, aflat într-o stare deplorabilă”, respectiv a Turnului Pompierilor şi îi solicită edilului să comunice public un termen pe care Primăria şi-l propune pentru restaurarea acestui obiectiv.

„A mai trecut un an de zile şi Turnul Pompierilor este în continuare o ruină. Primăria a uitat iarăşi de unul dintre cele mai importante monumente din oraş. Deşi este al doilea turn de apărare care a rămas în picioare, dintre cele 20 cîte avea cetatea Clujului, nu este pus deloc în valoare. Dimpotrivă, pare că stă ca un ghimpe în coasta administraţiei locale, care, în loc să demareze de urgenţă lucrări de reabilitare, pare că aşteaptă să se prăbuşească şi să scape de el. Intrăm în 2015, cînd pretindem că vom fi vizitaţi de sute de mii de turişti atraşi de proiectul Cluj – Capitală Europeană a Tineretului, iar administraţia locală nu este capabilă să revitalizeze un obiectiv atît de valoros precum Turnul Pompierilor, un monument înalt cît o clădire de 7 etaje”, arată alesul local.

Totodată, acesta aminteşte că, în ultimii patru ani de zile, municipalitatea a promis în numeroase rînduri că se va ocupa de renovarea turnului medieval construit în 1574 şi cunoscut iniţial ca Turnul Lăcătuşilor, însă nimic nu s-a întîmplat pînă astăzi. „Ba nu au fost bani, ba s-a motivat că se aşteaptă fonduri europene din exerciţiul bugetar 2014-2020. Azi-mîine se termină anul 2014 şi nu am auzit nimic despre vreun proiect concret, care să facă referire la lucrări de refacere a turnului, deşi la începutul anului s-au alocat 500.000 lei pentru studii şi lucrări de restaurare. Drept urmare, este necesar ca municipalitatea să demareze cît mai repede procedurile de punere în valoare a construcţiei, cu o însemnată valoare istorică, şi introducerea ei în circuitul cultural al oraşului”, subliniază Bîldea.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut