Baubau de dreapta

RADU VIDA

Uniunea Europeană începe să devină, tot mai mult, o ţară. Nu vorbim aici de implementarea unor structuri  supranaţionale cu puteri executive tot mai mari, ci şi de o percepţie a popoarelor care aparţin acestui spaţiu. Important! Evident că rămîn la părerea multora dintre analişti, că procesul este deosebit de greoi, că naţionalismul european este de cu totul altă natură decît cel american, să spunem. Există în politica statelor dezvoltate europene tendinţa de a „spune una şi a face alta”. Mirîndu-se tare cînd ţările estice, spre exemplu, îndrăznesc să protesteze pentru discriminarea de a fi lăsate înafara unor decizii importante. Europa celor două viteze nu este pe placul celor  mai nou intrate ţări în UE. Dovadă? Întîlnirile dintre UE şi cea mai mare putere asiatică a momentului (nu mă refer la şefii de state, ci la ambasadorul UE pentu China). Evident că ambasadorul a exprimat părerile occidentalilor în relaţia lor cu China, pe cînd ţările din estul european au fost nevoite să accepte o întîlnire la Beijing şi Bucureşti pentru a-şi putea promova interesele. Acelaşi comportament duplicitar îl regăsim şi în relaţiile cu Statele Unite ale Americii sau Rusia şi, în general, cu toţi cei care reprezintă un potenţial economic, politic şi militar de luat în seamă.

În acest context, apropierea alegerilor europarlamentare aduce noutăţi pe scena politică a Europei. Media de pe Continent a început să facă propagandă pentru anumite forţe şi, în principal, face frumos cînd vine vorba despre europenişti, în defavoarea euroscepticilor. Şi, mai ales, a populiştilor de dreapta.  La o primă analiză, am putea afirma că acest lucru se întîmplă datorită interesului simplul de a nu pierde locurile călduţe din acest Forum mamut, care aduce pîine albă pentru multă lume. De la funcţiile babane şi pînă la consilieri, purtători de vorbe, documentarişti, bibliotecari sau şoferi şi portari, toată lumea o duce mai bine decît în posturile similare de la stat sau privat. De oriunde! Aşa că miză există. Şi se aruncă mortul în curtea reprezentanţilor extremei drepte, confundaţi, intenţionat, cu euroscepticii. Intenţionat, bineînţeles, pentru că , în realitate, există mari diferenţe. Spaima unirii forţelor de extremă dreaptă pentru viitoarele alegeri rezidă din pierderea locurilor atît de greu obţinute în precedentele alegeri.

De atunci, însă, migraţia a bulversat Bătrîna Europă, politica de austeritate a tras-o înapoi. Evident că alegătorul european va reacţiona. Sau nu. Ambele variante sînt periculoase pentru aceşti oameni. Care mai vor! Adică, nici cei care vor vota cu dreapta şi nici absenteismul nu-i avantajează pe cei care s-au obişnuit cu munca la Bruxelles. Dreapta? Extrema dreaptă? N-o spun ca să-i apăr. Dar ei vor în Parlamentul European! Se înghesuie chiar să facă acele alianţe care să le permită un număr cît mai mare de europarlamentari. În aceste condiţii, argumentul după care extrema dreaptă vrea să desfiinţeze PE şi celelalte jucării ale lor, precum Comisia Europeană şi chiar Uniunea însăşi, e un banc cît se poate de prost. Ieşirea din UE şi renunţarea la moneda unică nu aparţine acestor categorii de politicieni. Ci este discursul celor care nu se regăsesc la masa celor care se fac că muncesc şi primesc un purcoi de bani.

Un olandez sau un francez, ca să nu mai vorbim de nemţi, nu-şi vor zice niciodată „europeni”, în sensul asumării tarelor ce le comportă această noţiune, tare cauzate de români, bulgari sau albanezi. După cum nici aceştia din urmă nu-şi vor spune „europeni”, asimilînd aroganţa şi dispreţul unui englez sau suedez, bunăoară. Numărul euroscepticilor nu a crescut datorită Dreptei sau Stîngii din PE, ci, mai degrabă, datorită paralelismului instaurat în politica tuturor, faţă de nevoile maselor mari de oameni de pe tot cuprinsul continentului.
Şi nu-s, nicidecum, parlamentari în buricul Europei.