Bătaie de cap pentru agricultorii din Sic

Zilele trecute, edilii comunei Sic s-au confruntat cu mari probleme privind situaţia din hotarul satului. Aici oamenii au avut de-a face cu unul din cele mai mari incendii de vegetaţie, după ce acum doi ani alunecările de teren au creat mari pagube. Nu mai puţin de 600 hectare teren agricol au fost afectate de incendiu. După spusele primarului Sallai Janos, probabil că focul a pornit de la neglijenţa unor ciobani iresponsabili, care au aprins miriştea. Necazul e că, din cauza vîntului, focul s-a extins, fiind afectate şi pădurile din împrejurimile localităţii de pe Cîmpia Transilvaniei. Pompierii din comună au intervenit imediat, însă spre orele serii focul a luat din nou amploare. Prin grija Primăriei s-au luat măsurile necesare stingerii focului, gospodarii celei mai mari aşezări rurale din judeţul Cluj dovedindu-se şi de această dată deosebit de harnici şi operativi, pompierii formaţiei locale muncind zi şi noapte pentru restabilirea liniştii (nu întîmplător locuitorii satului au fost în aceste zile mai atenţi şi mai grijulii faţă de asigurarea bunurilor din gospodăriile ţărăneşti). Pagube materiale nu s-au constatat, însă pregătirea suprafeţelor agricole pentru însămînţările de primăvară nu se va desfăşura în condiţii tocmai bune.

Primarul comunei Sic, Sallai Janos, de altfel un bun gospodar şi un om de cuvînt (o dovadă în acest sens este şi imaginea străzilor şi a curţilor, curate şi bine întreţinute) ne-a declarat că principala preocupare în acest moment a locuitorilor satului este punerea la punct a hotarului şi curăţirea păşunilor (de altfel o lucrare de sezon), pompierii localnici lucrînd chiar şi la sfîrşitul săptămînii la transportul resturilor vegetale afectate de incendiile din ultima perioadă. Astfel de incendiii au fost şi pe raza comunelor Ţaga şi Geaca, în ultima comună primarul Ioan Miron coordonînd direct acţiunile de curăţire a terenurilor afectate, resturile vegetale fiind duse de pe cîmp cu mijloacele mecanice şi atelajele gospodarilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.