Bătaie cu apă în stil internaţional

Bataie cu apaPregăteşte-te pentru o vară multiculturală! AIESEC Cluj-Napoca pune la cale o mulţime de surprize! AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineret din lume, care oferă oportunităţi de leadership şi de dezvoltare personală şi profesională în străinătate. Pentru început, te invităm să te răcoreşti alături de noi, la o bătaie cu apă. Însă, aceasta nu va fi o simplă bătaie cu apă, vei avea şansa de a te distra şi de a relaţiona cu oameni de pe toate continentele. Este momentul să dărîmăm barierele şi să cunoaştem oameni deosebiţi, care provin din locuri deosebite, cu o cultură inedită. “Pentru mine, experienţa de pînă acum pe care am trăit-o în Cluj a fost una specială, în care am ajuns să descopăr oameni minunaţi din toate colţurile lumii şi prin care am ajuns să mă descopăr şi pe mine însămi. Sînt nerăbdătoare să cunosc cît mai mulţi tineri clujeni, deoarece sînt oameni frumoşi şi deschişi, de la care am multe de învăţat. Şi care ar fi cel mai bun mod de a ne apropia, decît printr-o activitate plină de energie, care ne va răcori în aceste zile călduroase, care pentru mine sînt o noutate?” – o studentă entuziasmată din China.

Participarea la acest joc este deschisă oricarui tînăr, copil sau adult, oricărei persoane dornice să se destindă într-o zi călduroasă de vară. 52 de tineri din ţări precum Mexic, Thailanda şi Egipt te vor aşteaptă să petreci alături de ei, în 5 iulie, între orele 16-18, în Piaţa Unirii.

Pentru mai multe informaţii: Pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/1646541722333115/ ; Pagina de facebook a organizatiei: www.facebook.com/AIESEC.ClujNapoca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.