Baschet | Victorie pentru fetele de la ”U” în fața Olimpiei Brașov

Baschetbalistele de la Universitatea Cluj au câștigat, sâmbătă în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, cu 73-71, în fața Olimpiei Brașov, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii Naționale.

Primul sfert a început echilibrat, dar cu elevele lui Ioannis Koukos în prim-plan, care au și condus pe tabelă până în min.5. A urmat o perioadă în care jucătoarelor din Cluj le-a lipsit complet inspirația, astfel că brașovencele s-au distanțat pe tabelă. În ultimele cinci minute ale sfertului, ”U” a reușit doar 3 puncte, astfel că după 10 minute, scorul era 11-22 pentru Brașov.

Clujencele intră mult mai hotărâte pe teren în sfertul 2, greșesc mai puține aruncări și recuperează mai multe mingi în apărare, iar asta a dus la recuperarea distanței față de jucătoarele oaspete. Scor 39-40 la jumătatea partidei.

Echilibrul este cel care a caracterizat și ultimele două sferturi, însă clujencele reușesc să întoarcă favoarea lor rezultatul în ultimele minute, reușind o victorie mult-așteptată de toată lumea.

Scor final ”U” – Olimpia Brașov: 73-71 (11-22, 28-18, 19-21, 15-10)

Principalele marcatoare: Clark Nicholas, 22 pcte, Rubin, 21 pcte, de la ”U”, respectiv Dusanic, 22 pcte, și Armanu, 18 pcte.

În urma acestui rezultat, ”U” a urcat pe 8 în clasament, cu 24 de puncte, reușind a șasea victorie în acest sezon.

Pentru clujence, meciul următor din Liga Națională se va desfășura peste doar o zi, duminică, de la ora 12.00 tot în Sala Sporturilor, cu CSM Alexandria, formație clasată pe locul 3 în Liga Națională și care a câștigat 11 din cele 18 partide jucate în acest campionat.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut