Baschet fete | Sepsi a făcut instrucție cu ”U” în Sala Sporturilor din Cluj

Sepsi Sic Sfântu-Gheorghe a câștigat de o manieră categorică meciul cu U Cluj, în cadrul etapei a 21-a Ligii Naționale de baschet feminin, desfpșurat în Sala Sporturilor ”Horia Demian”. Multipla campioană națională a făcut o adevărată demonstrație de forță în fața sportivelor antrenate de Ioannis Koukos și Vlad Bota, reușind să aibă, la un moment dat nu mai puțin de 48 de puncte diferență pe tabela de marcaj, aceasta arătând la final scorul de 45-92!

Fetele de la Sepsi început în forță primul sfert, distanțându-se la 8 puncte încă din min.3, scor 10-2. Baschetbalistele de la U s-au dezmeticit greu și n-au mai reușit să se apropie de adversare, tabela arătând 26-15 în favoarea celor de la Sepsi.

Al doilea sfert a fost unul de coșmar pentru gazde, care n-au reușit să înscrie nici măcar un punct în primele 5 minute, astfel că scorul a luat proporții. Nu le-a ieșit absolut nimic clujencelor în acest sfert doi, în timp ce oaspetele au marcat pe bandă rulantă, distrându-se cu apărarea U-istelor, care au reușit să-și treacă în cont doar patru puncte! Astfel că, la jumătatea partidei, oaspetele aveau un avantaj de 36 de puncte, 55-19.

Sfertul trei a adus în teren o echipă mult mai determinată a Universității, care s-a luptat de la egal la egal cu experimentatele baschetbaliste din Sfântu-Gheorghe, pe care le-au condus până la jumătatea acestuia. Sepsi a câștigat în final cu 18-17, și a mărit la 37 de puncte diferența pe tabelă.

Ultimle 10 minute au fost, din nou, la discreția oaspetelor, care și-au mărit constant avantajul uriaș de pe tabelă. La final, aceasta a încremenit la 92-45 pentru Sepsi, care ține aproape de baschetbalistele din Arad în tentativa de a cuceri titlul național. U Cluj rămâne pe poziția 7 în clasamentul Ligii Naționale, cu 23 de puncte, cu 6 victorii și 11 înfrângeri.

U Cluj – Sepsi 45-92 (15-26, 4-29, 17-18, 9-19)

Principalele marcatoare: Johnson 14 pct, Al Ash Hab 11 pct și Rubin 8 pct, de la U, respectiv Jones 19 pct, Feaser și Raber 15 pct, de la Sepsi.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut