Barna, după asumarea răspunderii Guvernului: Singurul instrument ce poate să fie eficient astăzi e atacul la CCR

Vicepreşedintele USR Dan Barna a declarat marţi, după angajarea în Parlament a răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, că o moţiune de cenzură nu are şanse să treacă decât dacă PNL „se dezice” de PSD şi a susţinut că singurul instrument care poate să fie eficient astăzi este atacul la Curtea Constituţională, lucru pe care USR îl va face.

„Important e să vrea şi PNL să semneze. Degeaba depunem moţiunea de cenzură, nu avem şanse să treacă această moţiune de cenzură decât dacă PNL se dezice de PSD. Asta trebuie să facă PNL-ul, altfel este complice la majorarea de taxe. Singurul instrument care poate să fie eficient astăzi este atacul la Curtea Constituţională. Ştim foarte bine aritmetica parlamentară. Chiar adunând in extremis, cu câţiva penelişti, semnăturile pentru o moţiune de cenzură, aceasta nu are cum să treacă. (…) Atacul la Curtea Constituţională este perspectiva de a obţine un rezultat şi vom face tot ce putem pentru ca lucrul ăsta să se întâmple”, a precizat Barna.

În opinia acestuia, odată cu asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect legislativ, economia va fi „atacată şi destructurată în mod dramatic”, iar toate taxele şi impozitele puse pe agenţii economici sau pe cei financiari „se vor duce către cetăţeni”.

„Această lege este o struţo-cămilă legislativă prin care Ciolacu îşi trece ţara pe decizie personală, iar economia va fi atacată şi va fi destructurată în mod dramatic. Aceasta este realitatea, pentru că ce trebuie să ştie fiecare cetăţean trebuie să ştie (…) că deciziile de astăzi vor mări fiecare preţ din această ţară. Toate taxele şi impozitele puse pe agenţii economici, puse pe agenţii financiari, toate acestea se vor duce către cetăţeni. Nu cred că îşi imaginează cineva că lucrurile vor rămâne la fel. Se va scumpi totul, de la brânză la bicicletă, toate lucrurile vor deveni mai scumpe prin aceste măsuri de stabilitate economică, pe care le-a anunţat astăzi Ciolacu. Aţi văzut postarea domnului Boloş, aţi văzut cum recunoşteau că au ajuns la fundul sacului şi că ceea ce USR spune de doi ani şi jumătate a devenit o realitate? Şi FMI şi Comisia Europeană ne spun că acest tip de guvernare în care cheltuielile statului se duc la cer şi se speră că se poate trăi pe buzunarul cetăţeanului nu mai poate să funcţioneze. Aici suntem astăzi şi aici este marea provocare pentru 2024. Această coaliţie trebuie să înceteze”, a concluzionat Barna.

Vicepreşedintele USR a dat declaraţia în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, pe fundal remarcându-se mai multe pancarte purtate de parlamentari ai partidului, cu texte precum: „PSD – PNL, creşteţi taxele ca să vă acoperiţi hoţiile”; „Măriţi taxele ca să furaţi cu portbagajul” sau „PSD – PNL, taxele noastre se duc în privilegiile voastre”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut