Bărbat reţinut după ce a lovit un poliţist

Un bărbat a fost reţinut, pentru 24 de ore, după ce a lovit un poliţist care intervenea pentru degajarea unui drum public blocat din comuna Luna, a informat joi IPJ Cluj.

„În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Rurale Câmpia Turzii, aflat în serviciul de patrulare în comuna Luna, a intervenit pentru degajarea unui drum public blocat de nişte paleţi cu material lemnos. În momentul în care poliţiştii au coborât din autospecială, un bărbat de 41 de ani, din comuna Luna, ar fi devenit agresiv, adresând injurii şi lovindu-l pe unul dintre poliţişti. În timpul încercării de imobilizare, mai multe persoane au intervenit împotriva poliţiştilor, îngreunând intervenţia acestora, motiv pentru care au fost mobilizate forţe suplimentare”, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, bărbatul în cauză a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt şi tragerea la răspundere a acestuia. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.