Bani pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat lansarea, în perioada 25 iunie – 31 iulie, a celei de a unsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”.

Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sînt de 50.000.000 euro și se acordă distinct, după cum urmează: * 16.000.000 euro pentru sectorul vegetal * 4.000.000 euro pentru sectorul zootehnic * 10.000.000 euro pentru beneficiarii Măsurii 141- „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” care au semnat decizia de finanțare . Valoarea maximă eligibilă a unui proiect din cadrul Măsurii 121 nu va depăși 125.000 euro.

Depunerea proiectelor pentru Măsura 121 se face la sediile Oficiilor Judeţene ale APRDP, între orele 9 – 14. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri. Procedura de selecţie va fi afişată pe site-urile www.apdrp.ro, www.madr.ro şi la sediile Oficiilor Judeţene ale APRDP. Termenul limită de depunere a cererilor este 31 iulie, ora 12. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către Directorul General al Autorităţii de Management. APDRP va notifica în scris şi pe paginile de internet www.apdrp.ro şi www.madr.ro pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor.

Informaţii privind accesarea şi derularea Măsurii 121 sînt cuprinse în Ghidul Solicitantului, distribuit gratuit la Oficiile Judeţene (Cluj-Napoca, bd. 21 Decembrie 1989, nr. 47, tel: 0264-590.017, fax: 0264-590.017, e-mail: ojpdrp.cluj@apdrp.ro).

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.