BANCURI

Justiţie adevărată
Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că şi-a aruncat nevasta de la etajul al zecelea al blocului în care locuiau.
– Fapta dumneavoastră este sub orice critică. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cît de cît plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încît nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi, să vă povestesc… Locuim într-un bloc cu 10 etaje şi la parter stă o familie de pitici. Părinţii au un metru şi copiii, cel de 12 ani – 70 de cm şi cel de 14 ani – 90 de cm. Într-o zi i-am spus soţiei:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sînt aşa mici!
– Da, răspunde soţia sînt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui !
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numeşte pigment.
– Mă laşi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numeşte pergament.
– Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e cînd un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvîntul “fragment” ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Imediat apare soţia lîngă mine cu o carte în mînă şi îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mînă şi îi spun:
– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
– Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
– Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Îl chema Hector şi era troian…
– Hector e unitatea de măsură a suprafeţei, blegule.
– Ăla e hectar… draga mea.
– Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Se numeşte nectar, am spus, oftînd din adîncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ştiu sigur ca era şi o melodie pe tema asta pe care o cîntau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoţi din sărite, cum dracu’ de eşti aşa de încuiat? Duet e cînd doi bărbaţi se bat cu săbiile!
– Ăla se numeşte duel.
– Pe dracu’, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam “tunel” pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpîni şi am aruncat-o pe geam…
Linişte în sală… Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic în masă şi spune:
– Eşti liber, a fost un caz clar de… legitimă apărare! Eu o aruncam deja de la Hector…

Lecturi diferite
Bărbatul: – În sfîrşit! Am aşteptat asta atîta timp!
Femeia: – Vrei să plec?
Bărbatul: – Ai înnebunit? Nici să nu te gîndeşti la asta.
Femeia: – Mă iubeşti?
Bărbatul: – Bineînţeles! Tot timpul!
Femeia: – M-ai înşelat vreodată?
Bărbatul: – Doamne fereşte! Bineînţeles că nu.
Femeia: – O să faci sex numai cu mine?
Bărbatul: – Sigur că da. Cu orice ocazie.
Femeia: – O să mă loveşti vreodată?
Bărbatul: – Ai înnebunit?
Femeia: – Pot să am încredere în tine?
Bărbatul: – Da!
Femeia: – Iubitule!
Instrucţiuni de utilizare: Bărbaţii vor citi de jos în sus.

• Culmea adolescentului rebel: să locuieşti singur şi să fugi de acasă!