Bancherii trebuie să stea în afara politicii, tehnocraţii sînt buni doar o perioadă

L’Espresso

Michael Sandel, “public philosopher-ul” cel mai ascultat în universităţi din întreaga lume, profesor de “Government” la Harvard şi un adevărat star al filosofiei politice la nivel mondial, ţine în fiecare an – în faţa a mii de studenţi – ceva mai mult decît o lecţie: un fel de teatru “socratic”, unde se poate discuta despre idei şi valori, în direct cu zeci de alte universităţi din întreaga lume, inclusiv din China. Aici, Sandel le-a pus recent studenţilor săi o întrebare în mod deliberat provocatoare: este corect ca un bancher să fie plătit mai mult decît o asistentă medicală?

În Marea Britanie, salariul unei asistente medicale este de aproximativ 20.000 de lire sterline. Administratorul delegat de la Barclays, Bob Diamond, tocmai a dus acasă frumoasa sumă de 18 milioane. La sfîrşitul dezbaterii, studenţii au decis că nu este corect.

“De mult timp sînt un critic al inegalităţilor crescînde în economiile noastre, care, în opinia mea, ridică întrebări serioase cu privire la nedreptate şi care ar trebui să fie rolul pieţelor într-o societate democratică. Nu cred că pieţele pot defini conceptul de dreptate mai mult decît conceptul de bine comun”, este de părere Sandel.

Filosoful consideră că s-a deviat spre ipoteza că pieţele sînt instrumentele principale pentru realizarea binelui comun. El a pus în discuţie acest lucru în eseul care va fi publicat în aprilie, întitulat “Ceea ce banii nu pot cumpăra. Limitele morale ale pieţelor”.

Sandel crede că trebuie să te întrebi dacă există bunuri şi practici sociale ce nu trebuie reglementate de mecanisme de piaţă pure, ci de valori diferite. Familia şi relaţiile personale, în primul rînd, dar şi instituţii sociale mai largi, precum educaţia, sănătatea, cetăţenia, siguranţa şi protecţia mediului. Mulţi spun că piaţa poate rezolva aceste probleme, dar în opinia sa nu este atît de evident.

Întrebat de ce un administrator delegat ar trebui să cîştige mai mult, dar nu atît de mult faţă de o asistentă medicală, Sandel a ţinut să sublinieze că, în primul rînd, trebuie să te debarasezi de ideea că bancherul merită moral aceste sume. Este o greşeală să asumi că oamenii care fac o mulţime de bani ar avea “dreptul moral” de a-i păstra pe toţi. Acest lucru generează dezbaterea privind problema redistribuirii şi meritocraţiei (succesul este meritul individului sau şi rodul unor circumstanţe şi al celui de care societatea are nevoie la un moment dat?). Singura bază rezonabilă, în opinia sa, sînt stimulentele şi contribuţia la eficienţa economiei pe care rolul unui bancher le implică. Dar el nu crede că bancherii ar avea virtuţi superioare ce le-ar da dreptul la cîştiguri mai mari.

Întrebat care este punctul care marchează pragul de nedreptate, filosoful precizează că multe bănci spun: “Dacă nu putem plăti unele sume, vom pierde talente de excepţie”. Privind la diferenţa dintre salariul unui CEO şi al unui simplu lucrător există variaţii enorme, istorice şi geografice: în SUA, raportul este de 350 la unu, în Marea Britanie de 120 la unu, în timp ce în Japonia şi Europa diferenţele sînt mai puţin dramatice. Dar în urmă cu 40 de ani aceste diferenţe nu existau şi, desigur, nu din lipsă de talente.

Solicitat să-şi spună părerea despre politica pur tehnocrată, Sandel crede că aceasta nu rezistă pe termen lung. Poate fi un expedient util pe termen scurt, dar nu oferă o bază durabilă pentru o democraţie. “Nu neg că o paranteză tehnocrată poate ajuta la rezolvarea anumitor situaţii de urgenţă. Dar, cu siguranţă, nu poate înlocui o politică democratică, care priveşte valorile în competiţie între ele”, consideră Sandel.